Alain Delon (81), supus unei noi intervenții chirurgicale

Alain Delon a trecut printr-o perioadă dificilă, iar problemele de sănătate nu-i mai dau pace. A fost distrus de moartea femeii pe care a iubit-o nespus de mult și care i-a fost parteneră timp de 10 ani, Mireille Darc, survenită la sfârșitul lunii august, iar acum actorul francez a intrat pe mâna medicilor.

La înmormântarea lui Mireille Darc.

Urmează să împlinească 82 de ani pe 8 noiembrie, iar de curând a fost internat din nou în spital, în urma unor vechi probleme de sănătate. Acum 6 ani era operat pe inimă pentru preîntâmpinarea apariţiei complicaţiilor, după ce fusese diagnosticat cu aritmie cardiacă. Deși se simțea mai bine, doi ani mai târziu a ajuns pe masa de operații, fiind paralizat din cauza unei dureri de spate. A trecut și peste acest hop, iar acum, Alain nu a putut evita bisturiul.

Actorul a suferit o nouă operație, iar acum se află în spital și se recuperează. Fiica sa, Anouchka Delon, a dezmințit zvonurile conform cărora Alain se află în stare gravă, căci operația a fost una planificată. Nici moartea dragei sale Mireille Darc nu are de-a face cu starea sa actuală de sănătate: „Bineînțeles că este foarte afectat de moartea lui Mireille Darc, dar spitalizarea lui nu are nimic de-a face cu asta. Tatăl meu nu este grav bolnav. A fost o operație planificată – acum doi sau trei ani a avut probleme de circulație cu un picior, așa că a trebuit să treacă printr-un bypass”, a mărturisit ea pentru revista franceză Closer.

Actorul a suferit o nouă operație care a durat mai bine de 5 ore și care a constat într-un bypass. Alain Delon a fost internat pe 18 septembrie, după ce a acuzat dureri puternice de spate și la piciorul stâng,

Foto: Arhiva OK!

 



INAPOI LA PRIMA PAGINA