Alexandru Ciucu: „Trebuie să vină şi al treilea copil” VIDEO

Invitaţi la „Teo Show”, celebrul cuplu a povestit cu umor despre viaţa lor în patru.

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu au două fetiţe frumoase şi zglobii, dar traiul cu doi copii mici nu e tocmai uşor.

„Carolina a împlinit 4 ani, deja e mare, iar Raisa, cea micuţă, o să facă 2 ani în aprilie. Carolina vorbeşte cel mai mult, aş zice că ne întrece pe toţi, vorbeşte chiar mai mult şi decât mine.  Îţi dai seama, Alex, cu atâtea fete în casă, eu, două fetiţe, plus soacră, plus mamă, de 8 martie, săracul, cred că o să golească florăriile”, a glumit Alina Sorescu în platoul „Teo Show”.

„Când eram mai tânăr, în adolescenţă în mod special, ca orice băiat am zis: „Dă-mi, Doamne, fete!”. Dumnezeu a înţeles puţin greşit şi o tot ţine aşa, tot numai fete”, a făcut haz şi Alexandru Ciucu de faptul că e înconjurat numai de fete acasă.

Întrebată dacă îşi doreşte şi al treilea copil, Alina Sorescu a spus că: „Deja fac alergie la întrebarea asta! Eu le spun tuturor: „Oameni buni, am crescut doi copii, la diferenţă foarte mică! Lăsaţi-mă să respir, să-mi văd şi eu de viaţa mea! Am şi eu nevoie de un pic de timp pentru mine! Faceţi şi voi doi copii cum am făcut eu şi apoi mai discutăm. Eu mi-am îndeplinit misiunea socială!”.

Soţul ei, însă, insistă că ar trebui să vină şi al treilea copil: „Se spune că dacă un cuplu face doi copii, social vorbind, acei doi copii vin să înlocuiască pierderea ulterioară, peste nişte ani, a celor doi părinţi – pentru că noi peste foarte mulţi ani n-o să mai fim. Deci rămân doi copii. Trebuie să fie cel puţin al treilea copil, ca să fie un plus”, crede Alexandru Ciucu.

Iată, mai jos, în ce termeni plini de haz a continuat conversaţia cu Teo Trandafir.



INAPOI LA PRIMA PAGINA