Azi e ziua ei. Recunoşti vedeta?

E o jurnalistă cunoscută, realizează singurul talk show din sediul Parlamentului European de la Bruxelles şi se mândreşte mai nou cu silueta ei. Intuiţi despre cine este vorba?

Astăzi este ziua ei, deci e momentul cadourilor, felicitărilor, dar şi al amintirilor.

„Când înfloresc lalelele şi narcisele e ziua mea!  Aşa explicam în copilărie când e ziua mea! O fac şi acum!”, spune Sabina Florea Iosub, fiica celebrei jurnaliste Anca Florea.

La rândul său jurnalistă, la postul Antena 3, Sabina Florea Iosub şi-a croit un drum în presă fără a fi încurajată prea mult de mama sa, care ştia prea bine cât de greu e să răzbeşti în această breaslă. Cu toate acestea, după ce a absolit ASE-ul, a intrat în radio şi apoi direct pe teren, cu ştiri politice pentru Antena 3.

Acum este deja una dintre veteranele acestui post de ştiri şi s-a făcut remarcată ca reporter special şi ca realizatoare a emisiunii „Be EU”. Iar anul trecut a primit o recunoaştere importantă din partea prestigioasei universităţi Sheffield, obţinând un MBA (Master of Business Administration) în General Management.

Sabina Iosub a impresionat plăcut la începutul acestui an şi datorită noii schimbării de look. La petrecerea anuală a revistei OK, ea a afişat o siluetă nouă, dar şi o coafură inedită, practic o imagine reinventată, de bun augur.

Uite cât de bine arată acum!



INAPOI LA PRIMA PAGINA