Courteney Cox regretă operațiile estetice. Iată ce declară aceasta!

Acum un an, toată presa de scandal titra despre schimbarea radicală a actriței Courteney Cox ca urmare a intervențiilor chirurgicale. Și deși transformarea era un vizibilă, actrița de 52 de ani a preferat să nu comenteze pe baza zvonurilor apărute.

courteney-cox-operatii-estetice
La începutul carierei versus 2015.

Acum, însă, Courteney a recunoscut că a apelat la operații estetice pentru a-și conserva tinerețea. Totul s-a petrecut în timpul filmărilor la show-ul TV ”Running Wild With Bear Grylls”, în cadrul căruia a acceptat, de curând, să apară. Courteney a recunoscut că presiunea pusă pe actrițele de la Hollywood pentru a-și păstra frumusețea a împins-o să apeleze la serviciile unui medic chirurg estetician. ”Să îmbătrânești nu e un lucru ușor, însă mi-am învățat lecțiile. Câteodată te străduiești atât de tare și apoi, când te uiți la fotografii cu tine, realizezi că arătai oribil. Am făcut câteva lucruri pe care le regret, însă din fericire lucrurile acestea dispar ulterior. Așa că e minunat, căci e clar că acel look nu era tocmai cel mai bun look al meu.”, a declarat, sinceră, actrița de 52 de ani.

copurtney-cox-bear
Așa arat în prezent, nemachiată

Courteney a mai precizat și că s-a oprit acolo cu operațiile estetice și că nu mai are de gând să apeleze vreodată la bisturiu. ”Acum am un nou motto: ia lucrurile așa cum vin!”, a spus amuzată actrița.

courtney cox
Courteney Cox a mărturisit că regretă operațiile estetice
courteney-cox-operatii
Courteney nu mai vrea să apeleze vreodată la bisturiu

Replica actriței a fost susținută și încurajată de Bear Grylls, spunându-i acesteia că look-ul ei natural este mult mai plăcut: ”Tu arăți cel mai bine când ești naturală – văd lumina în cohii tăi!”, i-a replicat acesta.

bear grylls
Bear a complimentat-o pe Courteney

foto: nbc / arhivă OK!



INAPOI LA PRIMA PAGINA