Cum au arătat vacanțele de vară ale Ralucăi Zenga?

Citeste tot despre:

, ,

Soția lui Walter Zenga este, după cum bine știm, pasionată de călătorii. Și de fotografii de vacanţă, pe care Raluca Zenga le-a împărtășit cu urmăritorii ei de pe rețelele sociale, povestind prin imagini despre destinațiile pe care le-a bifat în acest an. N-au fost puține și nici lipsite de povești frumoase.

Raluca Zenga a pornit, așadar, în căutarea celor mai atractive orașe, a celor mai frumoase peisaje, a poveștilor cu iz exotic, a locurilor încărcate de istorie sau a celor renumite pentru gastronomie. Pe toate le-a adunat în cufărul cu amintiri și despre toate va povesti cu lux de amănunte pe cel mai nou blog al său, unul de călătorii, evident.

Raluca și-a început periplul vacanțelor cu insula Mykonos (Grecia), a continuat cu Milano (Italia), Saint-Tropez (Franța) și Beirut (Liban). A bifat, apoi, Portugalia și Maroc și s-a bucurat de toate așa cum se cuvine.

“Pot spune că această vară a fost plină și perfectă! Recunosc, mi-am chinuit puțin soțul cu pozele, l-am pus să mă fotografieze din toate unghiurile favorabile, căci mă pregătesc să-mi lansez un frumos blog de travel, declară soția antrenorului Walter Zenga.

Blogul se va numi The Passionate Traveller, iar Raluca promite să încânte cu toate poveștile din vara asta, dar și cu cele ce vor urma.



INAPOI LA PRIMA PAGINA