Delia şi soţul său, naşi de cununie în Italia, în locul unde s-a filmat „Ocean’s Twelve” FOTO

Weekend de neuitat pentru celebrul cuplu, care a fost invitat să cunune doi tineri pe malul Lacului Como.

Delia şi Răzvan Munteanu au fost protagoniştii unui alt eveniment de familie, îmbrăcând de data aceasta hainele de gală pentru un cuplu care s-a căsătorit în nordul Italiei, în splendida regiune a Lacului Como. Mirii Mihaela și Cesar şi-au dorit pentru nunta lor un cadru de poveste, aşa că au ales ca ceremonia să aibă loc la Villa Erba Cernobbio, unul dintre cele mai impozante conace de pe malul Lacului Como – o clădire de secol al 19-lea, construită de Luigi Erba, fratele magnatului Carlo Erba (fondatorul primei companii farmaceutice din Italia).

Delia şi soţul său au fost, pur şi simplu, fascinaţi de frumuseţea locului şi au postat mai multe instantanee de la Villa Erba, proprietate unde a locuit şi celebrul cineast Luchino Visconti, nepotul lui Luigi Erba, dar şi locul unde s-au filmat, în 2004, cadre din pelicula „Ocean’s Twelve” şi videoclipul „Cool” al lui Gwen Stefani (2005).

Această nuntă de lux a fost posibilă graţie averii socrului mare. Potrivit cancan.ro, mirele provine dintr-o familie înstărită, fiind fiul afaceristului Corneliu Tiron şi lucrând în Londra, la Bank of America Merrill Lynch. Iar mireasa a terminat SNSPA-ul și a studiat la Londra, unde a urmat cursurile European Business School.

Iată şi câteva cadre din acest weekend de neuitat.

Foto: Instagram



INAPOI LA PRIMA PAGINA