Ei sunt marii pierzători ai trofeului Oscar de anul acesta!

Din păcate, anul acesta, Oscarul le-a scăpat printre degete câtorva dintre actorii de la Hollywood. Chiar dacă nu erau favoriți la categoriile lor, aveau șansa la momentul lor de glorie, să urce pe scenă pentru a primi trofeul auriu și să țină un discurs care ar fi putut intra în istoria celebrelor premii. Din păcate, au plecat acasă doar cu buntățile oferite de prezentatorul Jimmy Kimmel, cu cadourile oferite de sponsorii și producătorii acestui eveniment și cu dezamăgirea că au ratat și anul acesta șansa de a obține mult râvnita titulatură de câștigător al premilui Oscar. Să-i vedem, așadar, pe marii pierzători ai serii, în frunte cu momentul șocant de la sfârșitul ceremoniei, atunci când pe scena de la Oscar s-a produs o gafă de proporții.

Numărul 1 în topul nostru este ocupat de dezamăgirea de pe fețele producătorilor „La La Land”, care, după ce s-au bucurat și au mulțumit pentru onoarea de a primi cel mai important premiu al serii, pentru cel mai bun film, și-au dat seama că de fapt sunt pierzători. Chiar unul dintre ei a spus, în timp ce lumea era foarte nedumerită pe scenă, ” Am pierdut”. Și da, chiar au pierdut în fața filmului „Moonlight”, al cărui echipă de producție a urcat șocată pe scenă pentru a-și revendica premiul. Reacția producătorului Jordan  Horowitz a fost una uimitoare – a luat cartonașul cu numele câștigătorului și l-a arătat spre audiență.

La categoria Cel mai bun actor, Ryan Gosling, Andrew Garfield, Viggo Mortensen și Denzel Washington au pierdut în fața lui Casey Affleck. Este clar că Affleck nu se aștepta să fie cel care pleacă acasă cu trofeul, asta s-a văzut și în discursul său haotic și total spontan. ” Mi-aș fi dorit să am ceva mai mare și mai important de spus „, au fost câteva dintre cuvintele pe care Casey cu greu le-a rostit. Cât despre Gosling și Danzel, ei au fost vizibil incomodați de faptul că au pierdut, iar acest lucru s-a văzut chiar pe fețele lor.

Natalie Portman, care nu a fost prezentă la eveniment din cauza sarcinii sale avansate, dar și Ruth Negga, Isabelle Huppert și Meryl Streep, au pierdut în fața lui Emma Stone. Aici, ne așteptam ca Emma să câștige, căci era favorită la trofeu, însă mulți au spus că de fapt Oscarul l-ar fi meritat Natalie Portman pentru jocul său actoricesc din „Jackie”. Natalie ar fi putut câștiga cel de-al doilea trofeu auriu din cariera sa, însă Emma Stone i-a luat fața anul acesta. Toate actrițele nominalizate, prezente în sală, au avut reacții pozitive la anunțarea Emmei Stone ca și câștigătoare. Sinura reacție pe care nu am putut să o ratam a fost cea a lui Ryan Gosling, co-starul Emmei Stone în musicalul La La Land.

La categoria cel mai bun actor în rol secundar, Dev Patel a pierdut în fața lui Mahershala Ali, ”Moonlight”. Poate că puțin mai resemnat, Dev, care are deja în palmaresul său un Oscar, nu a părut surprins că a pierdut în fața lui Mahershala. Chiar dacă nu a plecat acasă cu premiul, jocul său actoricesc a fost unul de excepție în filmul „Lion”. Cel puțin, reacția sa atunci când Sunny Pawar, co-starul lui Patel în filmul pentru care a fost nominalizat, a laut cuvântul la ceremonie, a  fost una delicioasă.

La categoria cea mai bună actriţă în rol secundar, Viola Davis a fost de departe câștigătoare, luându-le speranța contracandicatelor sale Naomie Harris, Nicole Kidman, Octavia Spencer și Michelle Williams. Bine, Viola era preferată pentru acest premiu și nu este de mirare că nici nominalizatele la aceeași categorie nu au fost surprinse la momentul anunțării câștigătoarei. Cu toate acestea, poate că lui Nicole i-a părut rău că nu a putut adăuga încă un premiul al Academiei în palmaresul său.

Mel Gibson, Barry Jenkins, Kenneth Lonergan și Denis Villeneuve au pierdut la categoria cel mai bun regizor în fața lui Demien Chazelle. Ce-i drept, Mel Gibson nu  avea șanse să câștige, mai ales că sâmbătă seara s-a ales cu un premiu rușinos Zmeura de Aur pentru același film, „Hacksaw Ridge“.

Foto: Twitter, Getty



INAPOI LA PRIMA PAGINA