EXCLUSIV pentru OK! Angelina & Călin Geambașu: „Se poate creşte un copil şi fără violenţă“

E declaraţia unui om care, odată devenit părinte, îşi cere dreptul la fericire. Un drept de care, din păcate, fiul lui Petre Geambaşu a fost privat în copilărie.

Prima oară l-am văzut la „Şcoala Vedetelor“, când mai toate puştoaicele îi strigau numele. Apoi, l-am văzut evoluând pe scena festivalului de la Mamaia şi, mai târziu, în band-ul tatălui său, Petre Geambaşu. Timp de 14 sezoane l-am ascultat cântând pe fundalul muzical pe care evoluau concurenţii de la „Dansez pentru tine“, la PRO TV. Şi, dintr-o dată, tată şi fiu, altădată parteneri de scenă, au devenit duşmani făţiş, aruncându-şi unul altuia acuze grave dintr-un trecut de familie ce n-a fost niciodată liniştit.
Acasă la Angelina (43) şi Călin Geambaşu (41) este, însă, multă veselie. Şi niciun pic de linişte! Asta pentru că fiul lor, Davin (9), e deja un mic „Bubu“ şi promite să fie cel mai talentat toboşar. Şi tot el e şansa lui Călin de-a demonstra că el, unul, poate fi un alt fel de părinte.

Știi ce mi-a plăcut la shooting-ul ăsta? Când Davin ţi-a spus: „Tati, nu mai pot, sunt în transă!“
Călin:
„Simt muzica prea tare!“, zicea. Şi eu tot îi spuneam: „Da, dar fotograful trebuie să prindă şi mişcarea ta“. Şi el: „Nu pot, simt că trece aşa, prin mine!“.

De unde vine bucuria asta a lui?
Călin:
Din faptul că, atunci când era mic şi eu am vrut să văd dacă are chemare către ce înseamnă scena, a văzut bucuria aia mare a oamenilor din faţa scenei şi a simţit-o şi el, pe scenă. Iar asta s-a impregnat în el. De-asta când îl vezi la pian, dar în special la tobe – că acolo explodezi de energie – Davin se descarcă, pur şi simplu, se transpune într-un personaj. Să-l vezi în momentele în care îl imită pe Michael Jackson, face câte un concert întreg, schimbă costume, e nebunie!

Dar văd că şi mami e în temă cu toate piesele!
Angie:
Da, Davin mă pune pe mine să cânt la microfon.

Şi vocea ta sună bine!
Angi:
Binişor. (zâmbeşte)
Călin: S-o auzi când citeşte poveşti. Are un efect total de somnifer. Are o gingăşie în glas, o tonalitate şi o expresivitate care te cucereşte efectiv. Oricum, noi aşa adormim, de când avea Davin patru-cinci ani, cu toţii grămadă, cu ea citindu-ne câte o poveste… Ideea e că eu îmi doresc ca Angi să intre în studio şi să o înregistrez spunând poveşti, pe modelul „Noapte bună, copii“. Nu neapărat pentru un album comercial, cât pentru noi.

Pe Davin când l-ai dus prima oară la show-urile tale?
Călin:
El cerea să mă însoţească de când avea vreo trei ani şi ceva. Eu, ca să-l stârnesc, îi ziceam: „Da, dar să vii doar aşa, că eşti băiatul meu, n-are haz, că doar te uiţi la noi. Învaţă şi tu două, trei piese şi te iau.“ De la patru la şase ani, le-a învăţat pe toate, cântate la tobe. Apoi a venit la mine: „Hai, nu mă iei? Gata, le-am învăţat.“ Şi n-am mai avut ce să-i spun şi a trebuit să-l iau cu mine. Şi, din clipa aia, a mers la cântări în Bucureşti şi fie cântă lângă mine, fie îl imită pe Michael Jackson ori acompaniază band-ul la tobe.

Tu când ai ajuns prima oară pe scenă cu tatăl tău?
Călin:
Am ajuns destul de târziu, puţin înainte de „Şcoala Vedetelor“, dar strict experimental. Adică eu nu-mi plănuisem să am o carieră muzicală.

N-a avut el încredere în tine sau nu erai tu pregătit?
Călin:
Comparativ cu Davin, nu eram pregătit, pentru că nu aveam datele pe care le are el acum. Aveam cursuri de pian, e-adevărat. Inspiraţia tatălui meu a fost să mă dea la şcoala de muzică, dar eram la fel de pregătit ca ceilalţi copii care mergeau acolo. Deci nu prea aveam ce să caut pe scenă. În schimb, m-am apucat să-i fac negative, orchestraţii, ceea ce a fost un plus, pentru că l-au şi ajutat foarte mult, şi atunci am început să cânt şi cu vocea, dar aveam chiar puţin trac!

Şi declicul a fost la „Şcoala Vedetelor“?
Călin:
Chiar aşa a fost! Într-o seară m-a sunat Mihaela Cernea de la Class, care mi-a fost colegă de clasă, să-mi spună că se organizează o preselecţie la ei, la Sfinx Experience. „Uite, la TVR se va face o emisiune cu tineri, cu cântat, cu dansat…“ Eu, sincer, nici nu mă uitam la televizor. Şi mi-a zis să iau două-trei negative la mine şi să merg şi eu la audiţii. Am cântat ceva de la Tom Jones şi de la Elvis Presley şi am luat preselecţia din prima.

Cât timp ai activat în „Şcoala Vedetelor“?
Călin: Cinci ani, timp în care am câştigat cel mai important trofeu al „Şcolii Vedetelor“, în ’97, la Festivalul de la Montreux, un festival doar de producţii video, unde am concurat cu producţii internaţionale, cu Best of Queen, show Mariah Carey. Noi n-am fost prezenţi, dar am trimis caseta video cu noi şi am luat Rose D’Argent (premiul întâi) – Rose D’Or era marele premiu, care a ajuns la spanioli.



INAPOI LA PRIMA PAGINA