Fosta primă-doamnă a Americii, Barbara Bush, a murit

Citeste tot despre:

După o lungă suferință, soția fostului președinte american George H. W. Bush a decedat marți, la vârsta de 92 de ani, a informat purtătorul de cuvânt al familiei Bush.

Au trăit împreună 73 de ani

Fosta primă-doamnă fusese internată de mai multe ori în ultima jumătate de an, însă acum câteva zile a cerut încetarea tratamentului medicamentos, începerea regimului paliativ și transportarea către reședința din Houston, Texas, pentru a-și petrece ultimele clipe alături de familie. ”Fosta prima-doamnă a Americii, Barbara Bush, a decedat marți, 17 aprilie 2018, la vârsta de 92 de ani. Ea a trăit 73 de ani alături de soțul său, Președintele George H. W. Bush, are șase copii, 17 nepoți și șapte strănepoți.  Moartea ei o secundează pe cea a celui de-al doilea copil al său, Pauline Pierce. Programul înmormântării va fi anunțat cat se poate de curând”, a transmis purtătorul de cuvânt al familiei Bush.

Și fiul său, George Busj Jr., a emis un comunicat oficial după ce mama s-a a trecut în neființă. ” Draga mea mamă a decedat la vârsta de 92 de ani. Familia mea este tristă, însă suntem cu sufletele împăcate deoarece ştim că aşa este şi sufletul ei. Barbara Bush a fost o primă doamnă fabuloasă şi o femeie care a adus iubire pentru milioane de oameni”, a transmis George Bush jr.

A murit la 92 de ani

Barbara Pierce s-a născut în iunie 1925 în statul New York. Ea l-a întâlnit pe George H. W. Bush la 16 ani, iar peste trei ani cei doi s-au căsătorit. Au avut împreună şase copii, printre care George W. Bush, preşedinte al SUA între 2001 şi 2009, şi Jeb Bush, guvernator de Florida între 1999 şi 2007 şi candidat la alegerile primare republicane pentru Casa Albă în 2016.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA