INTERVIU Allison Janney: ”Visam să fiu patinatoare olimpică”

Citeste tot despre:

,

A câştigat deja un Glob de Aur pentru prestaţia sa din I, Tonya, iar acum speră să aşeze alături şi o statuetă Oscar, pentru acelaşi rol.

Allison Janney

Este una dintre acele actriţe care a cunoscut succesul după 40 de ani. Dar ca orice vin bun, de-abia acum, în ultimii ani, a dat ce a avut mai bun în ea. La cei 58 e ani ai săi, Allison Janney, pe care lumea a remarcat-o în serialul West Wing (1999-2000) şi în mai recentul Mom (2013-prezent), a punctat şi pe marele ecran, în producţii de mare sonoritate, precum The Help (2001), The Hours (2002) sau Juno (2007), iar acum a construit un rol colosal în I, Tonya, drama inspirată din viaţa patinatoarei ameri­cane Tonya Harding.

Dacă la Emmy şi la Globurile de Aur este, oarecum, abonată, iar anul acesta a plecat deja acasă cu un Glob de Aur şi cu un trofeu SAG pentru rolul secundar din I, Tonya, la Oscaruri este, totuşi, o new entry, dar deja înscrisă pe lista scurtă a favoriţilor. Şi pe bună dreptate, de vreme ce, cu sau fără intenţie, a reuşit chiar să-i ia momentul de glorie lui Margot Robbie – nomi­nalizată şi ea pentru rolul Tonyei Harding, dar care nu are aceeaşi forţă pe ecran. Şi să nu-l uităm nici pe românul Sebastian Stan, care-l joacă atât de ve­ridic pe soţul patinatoarei, Jeff Gillooly…

În tot cazul, scenaristul Steven Rogers, care i-a interogat personal pe Tonya Harding, pe mama sa, LaVona Golden, şi pe Jeff Gillooly, a insistat s-o aibă pe Janney în rolul nemiloasei mame şi credem că alegerea lui a fost una câştigătoare. Cu părul scurt, cu ochelari de vedere supradimensionaţi şi complet transfigurată, cu gesturi precipitate şi mereu cu ţigara în mână, totdeauna critică şi tă­ioasă, niciodată mulţumită, nicidecum mândră de fiica sa talentată la patinaj, Alisson Janney este în­truchiparea perfectă a unei mame severe, neîndu­plecate, uneori crude până la ticăloşie.

„Este o mamă foarte distinctă, unică, pentru care îi mulţumesc lui Steven Rogers. Şi îi mai mulţu­mesc şi pentru faptul că am avut ocazia să spunem cu toţii, cu Margot, cu Sebastian, povestea unei femei care nu e aclamată pentru personalitatea sa, povestea unui adevăr de viaţă, a percepţiei acelui adevăr în mass-media şi a adevărului pe care ni-l spunem nouă înşine când ne trezim dimineaţa. E un film extraordinar. Sunt mândră de el“, a spus Janney în discursul său de acceptare a Globului de Aur pentru rolul LaVonei Golden.

Puţină lume ştie că, în viaţa reală, atât Margot Robbie, cât şi Allison Janney chiar ştiu să patine­ze – prima a făcut hochei, în timp ce ultima a fă­cut patinaj artistic şi, în tinereţe, se visa olimpică. „Înainte să mă gândesc la actorie, am făcut patinaj artistic. Eram foarte dedicată şi-mi puneam mari speranţe în asta, visam să fiu patinatoare olimpi­că. Mă trezeam devreme dimineaţa şi, înainte să merg la şcoală, mergeam la patinoar, la fel şi după cursuri. Dar, după ce m-am accidentat grav la o petrecere, unde în mod stupid am trişat la un dans cu baloane şi mi-am luxat glezna, a trebuit să abandonez“, a povestit ea în emisiunea lui Ellen DeGeneres, care pariază pe şansele ei de câştig la Oscar. La fel şi Tonya Harding însăşi, cea care a fost prezentă atât la premiera filmului, cât şi la Globurile de Aur.



INAPOI LA PRIMA PAGINA