INTERVIU Paula Seling: „Sunt oameni care spun că o căsnicie înseamnă și compromis…“

Anul acesta, va trece pragul celor 40 de ani, vârstă pe care nici n-o simte, nici n-o arată.

Ne-am reîntâlnit la început de primăvară, când pe radiouri se aude „Ploaia în luna lui Marte“, o piesă sensibilă, pe versurile lui Nichita Stănescu, care a devenit o marcă a repertoriului ei. Ca de fiecare dată, în prezenţa ei, am avut senzaţia că timpul trece insesizabil şi că Paula trăieşte cumva în afara lui. Poate pentru că muzica ei este atât de specială. Ori poate pentru că Paula se bucură de fiecare clipă, fără să numere anii. Am întrebat-o dacă are emoţii la schimbarea prefixului. „Am tot ce am nevoie pentru a zâmbi, zilnic, la anii pe care îi adun“, mi-a spus.

OK!: Te-ai integrat perfect în echipa „Duelul pianelor“, la TVR 2, şi pare că vă distraţi copios.
Paula Seling:
Ne distrăm încă de la pregătirea momentelor și de fiecare dată ne pare rău când se termină înregistrarea pentru că, în timp, ne-am apropiat şi am devenit o gașcă de prieteni care muncește pentru a crea momente memorabile. Emisiunea este un suflu de aer proaspăt într-o perioadă populată cu artiști cam prea promovați pentru ce au de oferit în concertele live. În emisiunea noastră avem invitați oameni valoroși, care nu numai că își pot susține momentele fără dificultăți, ci creează momente de adevărată artă, cu încărcătura emoțională sau cu umor de calitate.

Te-ai vedea realizând propria emisiune de televiziune?
Nu m-am gândit la asta până acum, însă dacă tot ai adus vorba, de ce nu?! Lifestyle, nutriție, sport, preocupări ce aduc echilibru, mi-ar fi mai la îndemână. Pe viitor vreau să fac câteva schetch-uri pe propriul canal de Youtube (https://www.youtube.com/channel/UCzcUf64wI2crfdA0D4nyjTA), acolo unde găsiți şi toate cântecele mele şi unde voi lansa şi noua mea piesă, „Ridică-te“.

Te-ai „lecuit“ de Eurovision sau te gândeşti să revii în alt an în concurs?
Concursul Eurovision e ademenitor atât pentru atenția ce ți se acordă în perioada aceea, cât şi pentru ceea ce simți pe scenă, la toate evenimentele legate de acest concurs, senzații ce se compară prea puțin cu alte evenimente din viața de artist (zâmbeşte). Nu mi-am propus să redevin concurent Eurovision, însă am învățat să mă abțin în a-mi face planuri sau a presupune că știu mai bine decât Dumnezeu de ce am nevoie.

Dar în Norvegia ai mai fost cu Ovi?
Sigur, am mai avut câteva spectacole legate de Eurovision, însă nu pot să spun că am fost mai mult plecați în străinătate decât în țară. Imediat după concursul Eurovision se organizează diverse evenimente pe această temă, în diverse țări europene, unde am avut destul de multe invitații. Odată cu trecerea timpului, alți concurenți din anii în curs și-au făcut locul în playlist-urile acestor spectacole. Noi suntem onorați că am putut să reprezentăm România de două ori și ne-am bucurat să-i facem mândri pe toți românii care ne-au fost alături.



INAPOI LA PRIMA PAGINA