INTERVIU Sally Hawkins: ”Joc într-o poveste frumoasă ca un basm”

Este cel mai puţin cunoscută din lista care le include pe Frances McDormand, Margot Robbie, Saoirse Ronan și Meryl Streep, la categoria nominalizatelor pentru „cea mai bună actriţă în rol principal“.

Sally Hawkins

În fiecare an, un film domină seara Oscarurilor prin numărul de nomina­lizări, iar anul acesta este rândul peli­culei The Shape of Water, care a adu­nat 13 nominalizări, inclusiv pe cele grele: cel mai bun film, cel mai bun regizor și cea mai bună actriță în rol principal. Iar britanica în vârstă de 41 de ani face o treabă minunată în rolul Elisei, o femeie de serviciu mută și sin­guratică, care se îndrăgostește de o bărbat-amfibie (Doug Jones), ținut prizonier într-un laborator secret, poveste plasată în anul 1962. Modesta actriță a mai fost nominalizată la o statuetă, pentru rolul ei din filmul Blue Jas­mine (2013), acolo unde a jucat-o pe sora lui Cate Blanchett.

Sally Hawkins este un talent binecunoscut de oamenii din lumea filmului, dar lumea ei intimă este una tabu, despre care britanica nu vorbește. Despre viața ei personală nu știm nimic și este foarte probabil ca, deocamdată, actrița să nu fie implicată sentimental. Nu ne rămâne decât s-o cunoaștem prin filme…

Ce vezi când te uiți în oglindă?

Sally Nu știu, trebuia să mă vezi de dimineață.

Suntem siguri că arătai minunat.

În acest moment, sunt norocoasă, am fost aranjată minunat, astfel încât să-mi pot ară­ta fața pe cameră. Nu mă machiez mult, sunt alergică la machiaj. Nu știu dacă ăsta este un lucru bun sau rău. Așa că, ceea ce văd în oglin­dă depinde de ce zi a săptămânii este. Și este greu să-ți dai seama dacă ceea ce vezi tu în oglindă este același lucru cu ce văd și ceilalți.

Există această discuție despre abuzurile la care sunt supuse femeile din showbiz și nu numai. Te-ai simțit vreodată desconsiderată, ca femeie?

Da, cu toții ne-am simțim așa într-un anu­mit moment al vieții. Din păcate, bărbații au dominat industria asta pentru o mare perioa­dă de timp.

Te simți calificată să joci femei puternice?

Da. Au fost situații în viața mea când nu m-am revoltat și n-am luptat pentru ceea ce trebuia, așa că admir personajele feminine care au curaj să facă asta și obțin rezultate.

Care este primul lucru care îți vine în minte legat de filmul The Shape of Water?

Am iubit să lucrez cu Guillermo del Toro. Este ca un vis, nu-ți vine să crezi că faci parte din lumea asta, până când nu ajungi acolo. A fost o mare onoare să fac acest film.

Ce ți se pare intrigant la această peliculă?

Joc o femeie mută. Este femeie de serviciu, iar acțiunea se petrece în perioada Războiului Rece. Este o poveste foarte frumoasă de iubi­re, în care sper să se regăsească spectatorii. Personajul meu se îndrăgostește de un băr­bat-amfibie, este o poveste frumoasă, ca un basm.

Ai o aplecare spre rolurile de femei din clasa muncitoare. De ce se întâmplă asta?

Am interpretat numeroase femei, cu diferi­te background-uri, însă cele care au fost mai vizibile, cum ar fi cel din filmul Despre fericire şi alte nimicuri, sunt cele de clasă mijlocie. Mă interesează personalitatea oamenilor și nu de unde vin ei. Nu aleg eu să joc un anumit tipar. Multe dintre poveștile în care am apărut sunt despre supraviețuire, dificultăți și alte situații în care sper să se regăsească mulți.

traducere şi adaptare: florentina Iana

foto: Getty Images



INAPOI LA PRIMA PAGINA