Liana Stanciu şi Mihai Georgescu – „Trenul vieţii noastre a fost un expres“

Când nu-şi transpun sentimentele pe portativ sau pe undele radio, cei doi trăiesc emoţiile unei a doua copilării, alături de fetiţa lor, Teodora

Eram obişnuită să-i aud vocea la radio, la Magic FM, în timp ce mergeam spre serviciu. Acum, era în faţa mea, împreună cu soţul ei, Mihai (cunoscut drept Miţă de la Bere Gratis), şi, cu acelaşi timbru, vorbea vesel despre cea mai mare minune din viaţa lor: micuţa Teodora (5). Ascultându-le întâmplările, povestite cu savoare la o cafea, Liana (39) şi Mihai (31) mi-au părut un cuplu solid, trecut prin focurile vieţii, care, la trei ani după încercările la care a fost supusă Teodora, a putut să ia fiecare zi ca pe o promisiune a unei vieţi mai bune. De la fiica lor au deprins bucuria de-a trăi, dar şi de-a le oferi altora o şansă la fericire, prin intermediul fundaţiei „Salvaţi-vă îngerii“, un proiect menit să ajute la extinderea Spitalului de copii Marie Curie din Bucureşti.

Cum ţi s-a părut Eurovisionul de anul acesta?
Liana Am fost impresionată de felul în care Germania a tratat fiecare cântec ca pe un spectacol în sine. A fost uluitor ca regie, imagini, lumini, animaţii pe ecran. După mine, a fost spectaculos. Singurul lucru nou pentru mine a fost că, în zilele cu semifinalele şi cu finala, când am prezentat concursul în direct la TVR, n-am fost acasă s-o adorm pe Teodora. Eu n-am lipsit niciodată de lângă ea până acum, iar ea a făcut o obişnuinţă din a adormi cu mâna în părul meu.

E bună dependenţa asta a ei de tine sau crezi că ai răsfăţat-o un pic cam mult?
Liana Dragostea nu poate să dăuneze. Problema e că eu n-am lipsit niciodată de lângă ea. Oriunde am fost, am fugit repede la ea. Iar dacă am fost plecată, am luat-o cu mine. Bine, au fost şi lunile alea în care am stat una lângă alta non-stop. Pe de altă parte, eu şi Mihai suntem doi oameni extrem de agitaţi, care nu au ajutor în creşterea ei. Părinţii mei sunt oameni în vârstă, cât despre Mihai – unul dintre părinţii lui e în vârstă, iar altul e în America. Eu o las două ceasuri cu bona şi atât. În rest, de oriunde sunt, fug la ea.
În America aţi fost cu ea?
Liana Nu, n-am avut când. Soacra mea ne cheamă constant şi ar fi foarte fericită să mergem acolo, dar nu avem timp. N-am avut niciodată o vacanţă mai lungă de o săptămână. Şi, de-obicei, nu se brodeşte peste programul lui Mihai. Stăm trei zile împreună, mai pleacă el pe la o cântare, eu mă întorc cu copilul…
Dar dacă ar fi să ai liber două săptămâni, unde aţi pleca toţi trei?
Liana M-aş duce la Sighişoara sau pe malul unui lac, undeva unde să mă pot odihni, să pot citi, să fac trăsnăi, să joc tenis, să învăţ să schiez, să mă dau cu rolele, să-mi rup genunchii… Şi-acum am două servicii, la care mă duc toată săptămâna, iar în weekend e spitalul (n.r. Marie Curie), care e al treilea job. Nu e săptămână să nu fac ceva pentru ei. Mă duc la spital, la diverse întâlniri pentru spital, la fundaţie, la avocaţi…

Găseşti sprijin atunci când ai nevoie?
Liana Nu mereu. Şi ce? Dar dacă vrei să mergem în Marie Curie şi să facem o paralelă între cum arată azi şi cum era în 2000, o să vezi că a meritat fiecare neuron.
Mihai, am aflat că ai avut un concert la Galaţi şi că banii încasaţi au mers spre o cauză caritabilă. E vorba despe fundaţia voastră?
Mihai Nu. Banii încasaţi se duc la organizatorii evenimentului. Ei fac câte un concert caritabil cam o dată la două săptămâni. Se numeşte „Masa Rotundă“. Galaţiul se mişcă repede. Bucureştiul e sătul de evenimente de genul ăsta.
Liana Acum se strâng din ce în ce mai greu bani pentru cineva, pentru că sunt foarte multe cazuri. Sunt probleme cu bolnavii, cu câinii fără stăpân, cu copiii părăsiţi…
Văzând astfel de cazuri, aţi fost tentaţi să adoptaţi un copil?
Liana M-am gândit şi la asta.
Mihai Au fost cazuri care ne-au impresionat. Dar legislaţia din România e dificilă şi te face să renunţi la chestiile astea.
Dar un căţel aţi adopta?
Liana Avem experienţa a două acvarii de care eu aveam grijă, iar Toto (n.r. Teodora) nu mişca un degeţel. Şi ea îşi doreşte un căţel şi, probabil că atunci când va fi suficient de mare, îl va primi.

Teodora ştie despre fundaţia pe care o patronaţi?
Mihai Da, şi este solidară cu ea. Îşi donează jucăriile…
Liana Vine şi-mi arată: „Uite, am strâns toate jucăriile şi creioanele, du-le!“.
Vorbiţi cu ea ca şi cu un om mare?
Mihai E ca un om mare. A fost la o emisiune de-ale lui Măruţă şi i-a spus lui Cătălin: „Dar tu ce faci pentru copiii de la Marie Curie? Că, uite, eu vreau să le spun lui mami şi lui tati şi altor părinţi care se uită să-i ajute pe copii“. Ea trebuie tratată ca un adult. Bine, un adult mai mic, un omuleţ, dar toţi copiii sunt aşa.
Acum nişte ani, ai prezentat la B1 TV emisiunea „Trenul vieţii“. Trenul pe care l-aţi luat în viaţă v-a dus la destinaţia dorită?
Mihai Profesional, am ajuns unde am dorit, iar din punct de vedere uman acolo unde ne-a hărăzit Dumnezeu.
A fost un tren expres, accelerat sau personal?
Mihai Pentru noi totul e expres, deci şi trenul vieţii noastre a fost un expres, un intercity sau, mai curând, unul d-ăla japonez. Odată mi-a spus cineva că eu sunt ca un tren care porneşte foarte greu, dar şi când porneşte, foarte greu îl opreşti. Asta e forţa familiei noastre.
citiţi mai multe în noul număr al revistei OK! România

foto: Bogdan Botofei



INAPOI LA PRIMA PAGINA