Mel B divorțează după aproape 10 ani de mariaj

Mariajul lor n-a fost lipsit de urcușuri și coborâșuri, e clar. Totuși, acum, artista este hotărâtă să nu mai deja nicio șansă căsătoriei cu Stephen Belafonte, depunând deja actele de divorț!

Mel B a depus actele de divorț

”E! News” a intrat în posesia cererii de divorț depuse de Mel B în instanță. În acele documente, fosta Spice Girls cita ”diferența ireconciliabile” ca motiv de divorț, o ”practică” des întâlnită printre celebritățile de peste Ocean.

Prin respectiva cerere, Mel B îi cerea celui cu care a fost căsătorită aproape zece ani pensie alimentară pentru fiicei lor de cinci ani, Madison Brown Belafonte, dar și custodia. Se pare că ruptura dintre cei doi soți a avut loc acum mai multe luni, iar decizia de a divorța a fost luată în decembrie 2016, atunci când a și depus actele de divorț.

Fotografia postată de ziua lui

Culmea e că-n februarie 2017, artista a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare la adresa încă-soțului ei, cu ocazia zilei de naștere: ”Iubitul meu @stephen, am trecut prin tot felul de lucruri care ar despărți orice cuplu, dar am ieșit mai puternici. M-ai iubit înainte să mă iubesc eu pe mine, ești cel mai important om pentru mine, dar să nu uităm că, uneori, ești un idiot de asemenea. Te iubesc! Zece anid e mariaj”. Ce să mai înțelegem, așadar? S-o fi răzgândit în privința divorțului? Rămâne de văzut!

She won’t take them off

A post shared by Mel B (@officialmelb) on

Mel B și Belafonte s-au căsătorit în secret, în iunie 2007, în Las Vegas, după doar cinci luni de relație. Trei ani mai târziu, soții Belafonte și-au reînnoit jurămintele de iubire în fața prietenilor lor, în cadrul unei ceremonii în Egipt. În 2011, Mel B și Stephan au devenit părinții unei fetițe pe nume Madison Belafonte.

foto: getty / instagram



INAPOI LA PRIMA PAGINA