Cele mai importante fotografii cu Madonna, recreate cu ajutorul unui câine! Imaginile au cucerit internetul

Citeste tot despre:

, ,

Cu toţii ştim că Madonna a fost, este şi va fi un model de urmat când vine vorba despre cariera ei. S-a făcut remarcată de tânără şi a reuşit să cucerească topurile cu fiecare piesă lansată, iar imaginea ei a fost atent construită.

Profitând de notorietatea pe care o are Madonna, Vincent Flouret, un celebru fotograf din Paris, a pus bazele unui proiect inedit, care a cucerit întreaga planetă, notează Bored Panda. Francezul s-a folosit de fotografiile cu Madonna, dar şi de câinele lui, Max, pentru a recrea cele mai cunoscute imagini în care a apărut artista.

Vincent l-a aranjat pe Max în aşa fel încât să arate fix ca Madonna, iar succesul a fost garantat: internauţii au fost cuceriţi şi s-au amuzat copios de proiectul „Maxdonna“. „Max este prioritatea mea. Totul este ca o joacă pentru el. Dacă trebuie să folosesc un anumit obiect într-un shooting cu el, cumpăr acel obiect cu săptămâni înainte şi ne jucăm cu el, pentru a se obişnui. Astfel, totul devine mai frumos pentru el când facem şedinţa foto, pentru că folosim ceea ce pentru el este deja o jucărie preferată“, a spus Vincent Flouret.

Fotograful francez a afirmat că Madonna a ştiut de această şedinţă foto specială, iar toate fondurile adunate în urma shooting-ului au fost donate organizaţiei caritabile pe care o are artista. „Madonna a postat pe Instagram fotografia cu Max imitând coperta «Like a Virgin». M-am simţit foarte bine când am văzut că a făcut asta“, a încheiat Vincent.



INAPOI LA PRIMA PAGINA