Celebrităţi care apelează la dubluri chiar şi în public!

În filme e permisă prezenţa cascadorilor sau a dublurilor în scenele cu potenţial periculos pentru actori. Însă, în viaţa de zi cu zi, e scuzabil oare să fie angajate nişte sosii pentru a le înlocui pe celebrităţi?

Melania Trump

Pe net, a devenit virală imaginea „fake” cu Melania

Pe la sfârşitul lunii octombrie, când preşedintele Trump a ţinut o conferinţă de presă despre uraganul din Puerto Rico, soţia şefului SUA a stat lângă primul om în stat, ca de obicei. Sau cel puţin asta voia cuplul prezidenţial să credem noi, publicul. Pentru că, încă din timpul discursului lui Donald, mulţi americani au sesizat ceva foarte ciudat la înfăţişarea Primei Doamne…

Adevărata Primă Doamnă

Melania sau, de fapt, cea care se dădea drept Melania Trump, avea nasul mai mare şi mai… artificial decât îl are în mod normal soţia preşedintelui american, iar buzele erau şi ele destul de ciudate. Faptul că individa se ascundea după o pereche de ochelari de soare imenşi nu a părut nimănui suspect, având în vedere că asta face Prima Doamnă mai tot timpul. Evident că cei de la Casa Albă n-au confirmat că Prima Doamnă ar fi folosit o dublură în acea zi, însă imaginile vorbesc de la sine. Iar subiectul a devenit viral pe internet cât ai zice… făcătură!



INAPOI LA PRIMA PAGINA