Cine este şi cum arată în realitate Vlad Drăgulin, Malone din „Băieţi de oraş”?

I-a imitat pe Nicolae Guță și Nelson Mondialu’ în sitcomul românesc „În puii mei” și, mai nou, pe Malone în serialul „Băieți de oraș”, difuzat de Antena 1. Uite cine e în realitate omul din spatele acestor măşti comice.

Actorul Vlad Drăgulin, care dă viață unei multitudini de personaje, mărturisește că acești ani în care a jucat alături de Mihai Bendeac și echipa sa reprezintă o etapă importantă a vieții sale.

”Pentru mine ,,În puii mei!” se confundă cu debutul meu ca actor de televiziune. A fost o bornă foarte importantă. Eram la începutul anului trei, aveam douăzeci şi unu de ani abia împliniți; eram foarte crud. În mod clar, experiența aceasta mi-a modelat personalitatea artistică, dar și umană, m-a profesionalizat, am dobândit rigurozitate și am învățat să fiu eficient în timpul scurt de repetiții pe care l-am avut la dispoziție. De atunci și până acum sunt șapte ani care au însemnat multe scheciuri și personaje ce au fost rezultatele multor nopți nedormite. Este o etapă care se  va încheia și va lăsa loc unei alte etape, cu alte provocări ce ne vor permite să punem ștacheta și mai sus”, spune actorul Vlad Drăgulin.

Buzoian la origine, Vlad Drăgulin plănuia în adolescenţă să devină avocat, asociind ideea de actorie cu lipsa de bani.

„În clasa a 12-a am început pregătirea pentru facultatea de drept, trebuia să învăț pe rupte economie și gramatică. M-am pregătit cu cei mai buni profesori, apoi am învățat cu tata care este economist. Din păcate, am picat admiterea”, mărturisea el într-un interviu acordat pentru autotestmagazin.ro.

Şi, totuşi, cum a ajuns la actorie?

„Tata nu a vrut să mă lase la o școală unde „să tocesc” patru ani și m-a îndreptat spre liceul de teatru Margareta Sterian. În clasa a 11-a a venit la noi, la Buzău, profesorul Cătălin Naum de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale. Își propusese să facă un spectacol cu elevii, iar un coleg a insistat să mergem împreună. Surpriză, din 90 de cursanți, eu am fost unul dintre cei păstrați. După doar câteva repetiții, profesorul Naum le-a spus părinților mei că trebuie neapărat să mă mut la un liceu în București. „O să devină un mare actor, aveți aur în casă” tot spunea profesorul Naum. Ai mei au dat din cap neîncrezători…”, a povestit Vlad Drăgulin în acelaşi interviu.

Acum este absolvent al UNATC şi are la activ mai multe colaborări cu Teatrul „George Ciprian” din Buzău („Vicleniile lui Scapin”), Godot Café-Teatru („Așteptându-l pe Godot”, „Proştii sub clar de lună”, „Tabloul”, „Vest-Est”), Teatrul Mignon („Omul pubelă”), Teatrul de Comedie („Nunta însângerată”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”) şi Teatrul Naţional din Bucureşti („Purificare”).

Totodată, este şi foarte atent la imaginea sa. „Din clasa șasea până în a noua am fost rocker. Problema a fost că toți tovarășii mei au început să ia bătaie pe stradă, se spunea că suntem sataniști… că umblăm nespălați. Ca să nu-mi iau bătaie mi-am schimbat stilul, m-am tuns și mi-am luat blugi drepți și tricouri. Atunci mi-am dat seama că încep să mă bage în seamă și fetele la care visează toți. (…) Acum petrec ore întregi la cumpărături. Mi se pare că este o deprindere destul de ciudată pentru un bărbat. Sunt un tip singur și mă însingurez. În comparație cu cel de la televizor, nu sunt deloc un tip interesant”, mai spune el.

„Meseria este centrul vieții mele, restul este periferie. Așa mi-am impus! Eu sunt un petrecăreț, aș ieși în club în fiecare minut al vieții mele. Am și succes la fete, nu știu de ce, dar am. Am avut și înainte de apariția la TV. Fără să fac ceva special.”

Foto: Cosmin Lăutar, Sorin Apavaloae, Facebook



INAPOI LA PRIMA PAGINA