Kate Winslet e din nou singură

O iubire de-o vară? Doar atât să fi fost relaţia actriţei cu Louis Dowler? Kate Winslet s-a despărţit de superbul model, după nici cinci luni de iubire.

De aceeaşi vârstă (35 de ani), Kate şi Louis s-au cunoscut la petrecerea unui prieten comun, la scurt timp după ce actriţa şi regizorul Sam Mendes îşi anunţaseră divorţul. Şi ceea ce părea o poveste închegată suspect de repede după destrămarea unei căsnicii de şapte ani s-a transformat într-o relaţie ce tindea să devină serioasă. Ba chiar ea l-a prezentat părinţilor săi. Ce s-a întâmplat, aşadar? Se pare că actriţa şi modelul plănuiau să închirieze o locuinţă în Chicago (pe parcursul filmărilor pentru pelicula Contagion, în care Kate joacă alături de Matt Damon) şi să-şi petreacă weekendurile în New York, alături de copiii ei, Mia şi Joe, aflaţi acolo în grija lui Sam Mendes (Kate are un fiu de şase ani, Joe, cu regizorul Sam Mendes, şi o fiică de zece ani, Mia, din prima căsnicie, cu un alt regizor, Jim Threapleton). Louis se înţelegea bine cu copiii ei, conform apropiaţilor. Şi totuşi, planurile au fost anulate.

Purtătorul de cuvânt al actriţei a refuzat să comenteze despărţirea. Cât despre Louis, chestionat în weekend pe acest subiect, a declarat sec: „Din păcate, eu nu vorbesc despre viaţa mea intimă”. Un prieten de-ai celor doi a comentat însă pentru Dailymail: „Louis a fost exact ceea ce-i trebuia lui Kate după dureroasa despărţire de Sam. S-au simţit minunat împreună. Cu toate acestea, şi-au dat seama că relaţia lor nu funcţionează, iar Kate are nevoie să fie singură. Îi este recunoscătoare lui Louis pentru sprijinul pe care i l-a oferit după divorţ, dar a simţit că relaţia lor a ajuns la capăt, iar acum vrea să se concentreze pe carieră şi creşterea copiilor”. „Simte că a grăbit lucrurile şi vrea să fie pe cont propriu ca să-şi dea seama ce-şi doreşte cu adevărat mai departe”, a declarat un alt prieten. Altfel spus, pentru Kate n-a fost decât o relaţie de consolare.

Nu e prima dată când actriţa recurge la un astfel de ajutor. Înainte de cele două căsnicii ale sale, marea dragoste a lui Winslet a fost actorul Stephen Tredre, cu care a format un cuplu timp de cinci ani. Stephen a murit însă de cancer osos la doar 34 de ani, la scurt timp după ce Kate încheiase filmările la Titanic. Devastată, Kate şi-a căutat atunci consolarea în braţele actorului Rufus Sewell, de care s-a despărţit însă după numai trei luni.

Foto: Northfoto, Justjared.buzznet.com



INAPOI LA PRIMA PAGINA