Michael Douglas a sosit de mână cu Catherine-Zeta Jones la un eveniment caritabil

Cei doi actori hollywoodieni au răspuns pozitiv invitației de a se prezenta la un eveniment caritabil, care a avut loc luni seară, la Jacob Javits Center, în Manhattan.

Sunt căsătoriți de 18 ani

Michael Douglas (74) și Catherine Zeta-Jones (48) au avut o apariție rară, la un eveniment social din New York. Cei doi, care vor împlini 18 ani de mariaj în luna noiembrie, au sosit ținându-se de mână la acest eveniment caritabil, demonstrând încă o dată ce cuplu frumos fac.

Îmbrăcați la patru ace, extrem de eleganți și rafinați, Michael Douglas și Catherine-Zeta Jones au atras toate privirile. Actrița de 48 de ani a ales să poarte cu această ocazie o rochie în alb și negru, cu un croi inedit, de o lungime medie, în timp ce soțul ei a îmbrăcat un costum negru, la care a potrivit o cravată vișinie. Șic!

Cuplul perfect!

Amintim că Michael și Catherine au devenit, oficial, un cuplu în anul 2000, când divorțul actorului de Diandra Luker s-a pronunțat. În același an, în luna august, Catherine aducea pe lume primul copil al cuplului, pe băiețelul Dylan. Și tot în 2000, dar în noiembrie, cei doi actori s-au căsătorit la Plaza Hotel. Fiica actorilor, Carys, s-a născut în aprilie 2003.



INAPOI LA PRIMA PAGINA