Picanterii la premiile Oscar

Gala decernării celor mai râvnite premii dedicate cinematografiei a avut, bineînţeles, momentele sale memorabile. Fie că vorbim de căzătura lui Jennifer Lawrence, de şchiopătatul lui Kristen Stewart sau de ironiile deşănţate ale comediantului Seth MacFarlane, iată care-au fost cele mai intense şi mai mediatizate momente ale serii Oscarurilor!

Jennifer Lawrence a avut parte – iarăşi – de un moment penibil

Tânăra actriţă de 22 de ani a fost imortalizată oficial în istoria Oscarurilor, odată cu împiedicatul său pe treptele pe care le-a urcat pentru a primi premiul pentru Cea mai bună actriţă în „Silver Linings Playbook“. Nu este prima dată când Jen suferă un moment penibil. La premiile SAG, rochia i s-a prins în drum spre acceptarea premiului pentru Cea mai bună actriţă principală, pentru acelaşi rol.

Seth MacFarlane a glumit pe seama lui Chris Brown şi-a Rihannei

Comediantul e 39 de ani, care a fost pentru prima oară gazda ceremoniei, abia aştepta să-şi înceapă monologul. A început cu cele mai nominalizate filme ale anului, oprindu-se la „Django Unchained“, pe care l-a comparat cu relaţia controversată a cuplului. „În Django, e povestea unui bărbat care luptă să-şi recapete iubita, care-a fost subiectul multor situaţii violente; sau cum l-ar numi Chris Brown sau Rihanna – un film numai bun pentru o întâlnire romantică“, replică ce a stârnit râsete puternice în public.

Kristen Stewart, pe covorul roşu cu cârje

Actriţa care a primit Zmeura de Aur pentru rolul din recentul „Twilight“ a păşit cu stângul pe covorul roşu, la propriu şi la figurat vorbind. Kristen a suferit un mic accident la picior, care a obligat-o să se folosească de cârje pentru a ajunge la eveniment. Pe scenă, însă, a preferat doar să şchiopăteze, pentru a prezenta un premiu alături de Daniel Radcliffe.

Mizerabilii, live pe scenă

Marii actori din musicalul „Mizerabilii“ – câştigător a două premii – au cântat atât de mult la filmări, încât nu s-au putut abţine să nu oferet un moment artistic chiar pe scena Oscarurilor, sub conducerea lui Hugh Jackman.

Ben Affleck, marele câştigător al celui mai dorit premiu

„Argo“ deţine, acum, titlul suprem de Cel mai bun film, lăsând pelicule precum „Django Unchained“ al marelui Tarantino sau „Lincoln“ în umbră. Chiar dacă nu a luat şi premiul Oscar pentru regie, actorul (şi producătorul) Ben Affleck a avut un an victorios, cu un palmares de premii pentru film şi regie, câştigate în cadrul celorlalte ceremonii precum Globurile de Aur, Premiile Sindicatului Actorilor şi Premiile Sindicatului Regizorilor.

Foto: Wenn, Reuters



INAPOI LA PRIMA PAGINA