Nicoleta Luciu s-a îngrăşat, dar e fericită. Vedeta se compară cu o braziliancă!

Citeste tot despre:

, ,

Nicoleta Luciu, una dintre cele mai râvnite vedete din ţara noastră în anii 2000, a revenit în atenţia publicului în acest an, după ce şi-a făcut mai multe operaţii estetice.

Deşi a suferit recent şi o operaţie de micşorare a stomacului, fosta Miss România nu a scăpat de kilogramele în plus, după cum spune chiar ea. Prezentă pe litoralul românesc, unde a filmat pentru emisiunea „Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin“, care începe în acest weekend la Antena 1, Nicoleta Luciu a dezvăluit că, deşi nu a mâncat foarte mult, tot s-a îngrăşat.

„Am plecat de acasă cu ideea că trebuie să-mi mențin silueta și să nu mă îngraș. De mâncat, nu mâncam mai nimic, dar ciuguleam întruna. Câte-un cartofior, câte una, câte alta, toate bune. Și uite așa m-am ales cu două kilograme în plus“, a spus Nicoleta Luciu.

Deși s-a îngrăşat, vedeta a spus că toată munca depusă în emisiune și servitul la mese au adus-o într-o formă fizică de invidiat: „Cel mai greu a fost urcatul scărilor cu scaunele și farfuriile. Am urcat atât de multe scări, că mi-am făcut fese de braziliancă“.

Nicoleta Luciu a vorbit şi despre spiritual ei competitive, afirmând că, dacă va câştiga competiţia, unde unul dintre adversari este chiar sora ei, nu va împărţi premiul cu aceasta: „Eu vreau să câștig. Nu am de gând să împart premiul cu sora mea, vreau să fie un cadou pentru copiii mei: o excursie la Disneyland. Cred că nici ea nu ar împărți premiul cu mine, suntem fiecare pe cont propriu aici“.



INAPOI LA PRIMA PAGINA