Patrick Borcea, la prima lui afacere, în parteneriat cu Valentina Pelinel FOTO&VIDEO

Fiul cel mare al fostului acţionar dinamovist a intrat în afaceri. Și-a deschis un pub, care are ca tematică sportul și muzica.

Astăzi, în incinta complexului Magic Place Aqua Park, Patrick Borcea a făcut oficiile de gazdă, alături de Valentina Pelinel, la lansarea Vibere Pub, un concept sports/music pub, dedicat iubitorilor de sport şi muzică.

Alegerea datei lansării nu e întâmplătoare, ne- spune chiar Valentina Pelinel, pentru că „în doar două zile începe Campionatul Mondial de Fotbal, iar Vibere Pub se pretează perfect pentru vizionarea mecilor, dar şi a diverselor întrecerilor sportive.”

 

Pe pereți, pe lângă televizoarele foarte mari, erau și diferite tablouri cu mari sportivi ai României, precum Ilie Năstase, Simona Halep sau Adrian Mutu. Nu putea lipsi și imaginea lui Lionel Messi, unul dintre marii fotbaliști ai tuturor timpurilor.

Totodată, în acelaşi spaţiu se pot organiza tot felul de evenimente. „Chiar eu l-am aniversat pe fiul nostru, Milan, weekendul trecut aici. Evident că am personalizat localul, aşa încât să se potrivească pentru o petrecere de copii, atât în incintă, unde avem o capacitate de 100 de persoane, cât şi afară, pe terasă, unde avem o capacitate de 50 de persoane.”

Am vrut să vedem cum i se pare lui Patrick Borcea lumea afacerilor şi cât de bine a colaborat cu Valentina Pelinel. „Mă simt foarte bine. Sperăm să atragem cât mai multe persoane, să avem cât mai mulţi vizitatori. Este o locaţie foarte prietenoasă. Eu şi tatăl meu fiind pasionaţi de fotbal, am vrut să combinăm aceste două lucruri (business-ul şi sportul) şi să iasă ceva foarte frumos.” Cât despre colaborarea cu Valentina, Patrick spune că „ne înţelegem foarte bine, comunicăm foarte bine”.

Ştiam despre fiul cel mare al lui Cristi Borcea că făcea, la un moment dat fotbal, şi am vrut să aflăm dacă l-a tentat să facă sport de performanţă: „Am încercat şi eu la fotbal, dar n-am avut talentul necesar. Sunt o persoană foarte activă, fac foarte mult sport, alerg în fiecare zi, fac şi box.” Iar lucrul acesta se vede, pentru că Patrick a reuşit să dea jos 40 de kilograme – e adevărat, şi cu ajutorul

Printre cei care au venit să-l susțină pe fiul fostului acționar dinamovist Cristi Borcea s-au numărat Gigi Nețoiu, MM Stoica, Dumitru Dragomir, Giani Kiriță, Florin Prunea, Florin Răducioiu, Gabi Tamaș, Ionuț Badea, Bănel Nicoliță, Giovanni Becali, Ilie Năstase și Victor Pițurcă.

Evident, de cel mai mare ajutor lui Patrick i-a fost Valentina Pelinel.

De la eveniment n-au lipsit nici vedetele, venite s-o felicite pe Valentina pentru reuşita în afaceri: Albertina Ionescu, Malvina Cservenschi, DJ Wanda, Paula Chirilă.



INAPOI LA PRIMA PAGINA