Război între fostele Spice Girls. Victoria Beckham, umilită de Mel B!

În decembrie 2000, cele cinci fete picante își separau drumurile și visurile, promițându-și că vor rămâne pentru totdeauna prietene. Au trecut 16 ani și britanicele care făceau furori prin ’90, sub sloganul Girl Power, au reușit să se țină, întrucâtva, de cuvânt. Cu o singură excepție…

Armonia a fost deranjată serios de cea care pare că și-a păstrat și azi renumele de Scary Spice. A se citi Melanie Brown, care nu pierde nicio ocazie publică de a o umili pe fosta amică Victoria Beckham (41). Și o publicitate de care soția lui David chiar nu are nevoie, în aceste zile în care imperiul ei fashion începe să înregistreze pierderi. „Se poartă ca o mică scorpie cu oamenii“, a fost cea mai recentă lovitură a lui Mel (40), direcționată către fosta colegă de trupă.

SPICE GIRLS MELANIE CHISHOLM (MEL C) EMMA BUNTON VICTORIA BECKHAM GERI HALLIWELL MELANIE BROWN (MEL B)
Spice Girls, în vremurile lor bune

Răutatea mulatrei nu este chiar gratuită, se pare. Ei bine, fosta Posh Spice refuză să discute despre o posibilă reuniune a trupei, în această vară, pentru un turneu mondial cu ocazia aniversării a 20 de la lansarea single-ului „Wannabe“. Mel, a cărei carieră post Spice Girl se datorează doar notorietății pe care a avut-o această trupă, este creierul din spatele acestui mult dorit turneu și nu înțelege de ce Victoria se opune trecutului ei de fată picantă.

„Victoria nu mai este deloc interesată să fie identificată cu trupa Spice Girls. O enervează încercările lui Mel de a organiza discuții despre o eventuală reuniune, preferând să o ignore“, spune o sursă pentru revista „Closer“.

Numai că gura cea slobodă a lui Mel B nu se lasă ignorată, ba chiar Victoria este îngrijorată că mulatra ar putea începe să dea din casă și să vorbească despre trecutului ei și despre secrete pe care Posh le-ar vrea pentru totdeauna îngropate.

Exclusive... 51958063 Fashion designer Victoria Beckham seen arriving at Sotheby's exhibition of  'The Nude in the XXth and XXIst Century' in London, England, UK on January 25, 2016. Victoria wore a floral print, tea-length dress, black pumps, leather clutch and her signature over-sized sunglasses to the event. FameFlynet, Inc - Beverly Hills, CA, USA - +1 (310) 505-9876 RESTRICTIONS APPLY: USA/CHINA ONLY
Victoria Beckham

„Victoria și Melanie se cunosc de mult timp, așa că își cunosc multe secrete. Mel i-a fost alături atunci când ea trecea prin momente mai grele cu David și acum se teme ca aceasta să nu facă dezvăluiri din trecut“, mai spune sursa citată.

Și nu putem spune că teama Victoriei nu este una justificată, având în vedere relația tensionată pe care a avut-o, dintotdeauna, cu Mel. S-a zvonit că fetele au avut ceva de împărțit încă de când făceau parte din trupa Spice Girls și lucrurile nu s-au rezolvat nici acum. Anul trecut, Mel B a fost singura dintre „picante“ care  a lipsit de la ziua de naștere a lui David Beckham, atunci când fostul fotbalist și-a sărbătorit cei 40 de ani în Maroc. Geri, Mel C și Emma Bunton au fost toate acolo. Nici la sărbătorirea celor 40 de ani ai lui Posh, în 2014, n-a fost prezentă.

Mai mult, dacă asta nu era de ajuns, tot anul trecut, Mel a comis cel mai revelator act că s-a ales praful de prietenia lor. I-a dat unfollow Victoriei pe Twitter.

NEW YORK, NY - AUGUST 11:  Singer/TV personality Mel B attends the "America's Got Talent" season 10 taping at Radio City Music Hall on August 11, 2015 in New York City.  (Photo by Michael Loccisano/Getty Images)
Mel B

„Te rog, nu mai vorbi despre mine în interviuri. Dacă mai ești întrebată despre mine, spune doar că n-am mai vorbit cu adevărat de 15 ani“, i-ar fi transmis Victoria fostei colege, printr-un mesaj scurt și la obiect.

Victoriei chiar nu-i trebuie probleme în plus, mai ales în această perioadă, în care a ieșit la iveală că imperiul ei fashion a avut nevoie de o injecție de cash, chiar din partea soțului David, după ce brandul ei a înregistrat pierderi de circa 4 milioane de lire streline, într-un an.

„Victoria s-a dedicat trup și suflet afacerii ei, așa că s-a simțit umilită după ce a apărut știrea despre împrumutul primit de la David. Nu-i face plăcere să ceară ajutorul soțului ei și simte că toată lumea o judecă“, spune o sursă apropiată designerului. Iar încercarea lui Mel de a-i distruge imaginea, din pură răzbunare, nu poate pica mai prost.



INAPOI LA PRIMA PAGINA