Roxana Ciuhulescu, o splendidă domnişoară de onoare FOTO

Mai înainte de-a ajunge ea însăşi din nou la altar, vedeta a fost domnişoara de onoare a unui cuplu de prieteni care s-au căsătorit pe o frumoasă plajă grecească. Uite ce nuntă de vis au avut mirii şi cât de eleganţi au fost Roxana şi Silviu.

Roxana Ciuhulescu şi soţul său, Silviu Bulugioiu, se pregătesc de nunta religioasă şi de botez, dar până atunci au făcut „repetiţii” la nunta unor prieteni, cărora au avut onoarea de-a le fi domnişoară şi cavaler de onoare – până să le devină fini!

Mirii, Simona şi Gabriel Toncean, şi-au dorit să facă pasul cel mare pe o plajă liniştită din insula grecească Thassos, aşa că ceremonia a fost una relaxată, cu ţinute vaporoase şi în culori pastel. Dacă mireasa a avut o coroniţă de flori în păr, la fel au avut şi micile domnişoare de onoare, îmbrăcate în rochiţe vesele, de culoarea caisei.

Roxana, ca viitoare fină a cuplului Toncean, a fost o splendidă domnişoară de onoare într-o delicată rochie de inspiraţie grecească, cu centură aurie în talie, creată de designerul român Athena Philip. Şi, în loc de coroniţă, a purtat la încheietura mâinii un corsaj inedit, realizat dintr-un trandafir de culoarea somonului, voal şi stele de mare.

În ton cu mama sa, Ana a avut o rochiţă la fel de diafană, creată de prietena Roxanei, Daniela Gogu, iar mezinul Cezar a fost şi el foarte şic, îmbrăcat cu o salopetă bleumarin.

Iată şi fotografiile din acest weekend elegant petrecut în Thassos.

Foto: Cătălin Sîrbu



INAPOI LA PRIMA PAGINA