Vedete

Pippa Middleton, într-o formă de invidiat la opt luni după ce a născut

Pippa Middleton, într-o formă de invidiat la opt luni după ce a născut

De când a devenit mamă, Pippa Middleton, sora mai mică a lui Kate, s-a cam pierdut din vedere.

Tânăra de 35 de ani, căsătorită din 2017 cu James Matthews, a devenit anul trecut mama unui băieţel, botezat Arthur Michael William. De atunci, fosta petrecăreaţă londoneză s-a dedicat familiei şi a început să fie scumpă la vedere.

Ieri, sora Ducesei de Carmbridge a fost reperată de fotografi pe străzile din Londra, în timp ce împingea la căruţul fiului ei în vârstă de opt luni, într-o ţinută câ se poate de casual. 

Pippa a adoptat o rochie-tunică albă de la Zara, completată de o pereche de tenişi catifelaţi, într-o nuanţă de albastru electric.

Sora mai mică a lui Kate Middleton şi-a ascuns chipul nemachiat în spatele unor ochelari cu rame mari, într-o nuanţă complementară cu cea a genţii tip poştaş.

Una peste alta, trebuie să remarcăm că Pippa arată minunat la opt luni după ce l-a adus pe lume pe primul ei copil.

Foto: Profimedia

Modifică Setările