Popularitate în creştere a cărţilor prin online

22 februarie, 2018
28381152 10155782737635189 1846561077 n jpeg

Orice gadget cu display este capabil să redea conţinut de tip text. Cele mai complexe dintre ele redau şi formatele clasice specifice cărţilor în format digital. În astfel de situaţii, am fi îndreptăţiţi să credem că formatul clasic al cărţilor riscă să devină istorie.

image

Un exemplu de la care putem porni este cel al ziarelor şi revistelor. Acestea sunt cele care au fost în prima linie a victimelor online-ului. Numeroase publicaţii au fost nevoite să se închidă sau să se mute complet pe o versiune online, privând cititorii de o experienţă senzorială analog.

Cu toate acestea, cărţile reuşesc să reziste avântului tehnologic, dintr-un motiv foarte simplu. O carte reuşeşte să creeze o legătură emoţională cu cititorul. Prin spaţiul nelimitat pe care îl are la dispoziţie, autorul are posibilitatea să creeze o lume şi personaje foarte bine creionate, care să transmită o gamă largă de sentimente cititorului. Un articol de 500 de cuvinte sau chiar şi de 2000 de cuvinte nu va reuşi să facă acest lucru.

Trebuie să îi amintim şi pe nostalgicii experienţei „de pe vremuri” a cititului. Senzaţia întoarcerii unei pagini, mirosul unei cărţi care a adunat ani pe raftul unei biblioteci. Toate acestea adaugă o senzaţie care este, de cele mai multe ori, de nedescris pentru pasionaţii de lectură.

Cărţile în format tipărit au avut de câştigat de pe urma digitalizării spaţiului public. Secţiunea de cărţi online a magazinelor accesate a devenit din ce în ce mai populară, iar cărţile care trăiesc online sub forma unei coperte şi a câtorva rânduri descriptive se transformă în 24 sau 48 de ore în versiuni tipărite, direct în mâinile cititorilor.

Cu toate acestea, viitorul este considerat a fi incert pentru cărţile în format tipărit. Noi credem că întotdeauna va exista o comunitate pasionată de cititori, care va prefera o bibliotecă plină de cărţi, în detrimentul unei tablete încărcate cu pagini virtuale.

Iar atunci când simţim totuşi nevoia să o apucăm pe căi digitale ale cititului, bibliotecile online gratuite ne stau la dispoziţie. Nume precum Amazon, Scribd sau chiar Apple oferă celor care le cutreieră paginile versiuni gratuite ale celor mai populare cărţi. Aşadar, dacă doreşti să retrăieşti magia unor cărţi aflate pe un raft prea sus al bibliotecii sale, poţi apela cu încredere la versiunile online gratuite.

Însă atunci când ai nevoie de un timp pe care să îl dedici numai pentru tine, vei descoperi că nicio versiune online nu poate înlocui experienţa parcurgerii unei cărţi tipărite.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG