Povestea celebrităţii lui Joe Cocker

4 august, 2013

Astăzi are milioane de fani în lumea întreagă, iar melodiile sale au devenit legendare hituri. Dar începutul cariei sale n-a fost lin. Iată povestea din spatele succesului.

Astăzi are milioane de fani în lumea întreagă, iar melodiile sale au devenit legendare hituri. Dar începutul cariei sale n-a fost lin. Iată povestea din spatele succesului.

Jojn Robert Cocker s-a născut pe data de 20 Mai 1944 la Sheffield, Yorkshire, în Anglia, şi este fiul cel mic al lui Madge şi Harold Cocker.

Crescând în casă cu muzica lui Ray Charles şi a lui Lonnie Donegan, tânărul Joe a vrut să fie şi el ca fratele său mai mare, Victor, în grupul căruia a cântat pe când avea 12 ani. Patru ani mai târziu, îşi formase propria trupă de adolescenţi, The Cavaliers, cu care cânta prin cluburi.

Din nefericire, colegii de formaţie l-au părăsit după un an, în schimb el n-a vrut să renunţe la muzică. Şi, cum tocmai renunţase definitiv la şcoală, avea nevoie să se întreţină. Aşa că, în paralel cu micile lui show-uri din pub-uri, pe care le susţinea sub numele de Vance Arnold, se angajase ca lucrător la gaze.

Nici “cariera” asta n-a durat prea mult, căci nu s-a dovedit a fi un muncitor prea talentat. În schimb, găsise între timp un post de vatman, aşa că ziua conducea tramvaiul, iar seara cânta rock şi soul în noua sa trupă înfiinţată, The Avengers.

De-abia când a început colaborarea ca solist vocal cu grupul The Grease Band norocul a început să I se schimbe. În anul 1968 a înregistrat o versiune a hitului formaţiei Beatles, „With A Little Help From My Friends“. În luna noiembrie a aceluiaţi an, cântecul a ajuns pe locul 1 în topul britanic.

Anul următor, a scos pe piaţă albumul ominim, care a fost considerat de critica muzicală drept un disc de cinci stele. Joe a cântat pe album câteva compoziţii proprii ca `Marjorine`, `Sandpaper Cadillac` sau `Something's Coming On`, două dintre compoziţiile lui Bob Dylanm (`Just Like A Woman` şi `I Shall Be Released`) şi un cover după `With A Little Help From My Friends`. Printre muzicienii de studio care l-au acompaniat s-au aflat Jimmy Page şi Steve Winwood.

Cariera sa muzicală a luat însă amploare abia dupa apariţia pe scena Festivalului de la Woodstock din August 1969. Al doilea său hit în Marea Britanie a fost un cover după compoziţia lui Leon Russell, `Delta Lady`, iar albumul `Joe Cocker!` a atins statutul de disc de aur în Statele Unite. Albumul a conţinea şi preluări ale unor cantece aparţinând The Beatles, The Lovin' Spoonfull, Bob Dylan, Leonard Cohen şi Leon Russell.

Anul 1970 a adus o versiune proprie a hitului `The Letter`, lansat de grupul `The Box Tops`, iar discul a devenit primul number 1 al lui Cocker în topurile americane. În acelaşi an, el a înregistrat albumul `Mad Dogs & Englishmen`, cu selecţii din turneul în care a susţinut mai mult de 40 de concerte în Statele Unite, care i-a şi adus, de altfel, cel de-al treilea disc de aur.

Îmbătat de succes, Joe a luat calea băuturii şi a exceselor, fapt pentru care lumea muzicală l-a taxat o vreme prin nedifuzare.

Cinci ani i-au trebuit să revină în topul American, cînd a lansat piesa `You Are So Beautiful`, apoi s-a mai auzit de el la fel de răsunător abia în 1982, cînd a făcut duet cu Jennifer Warnes pentru `Up Where We Belong`, tema principala a filmului `Officer and a Gentleman`.

Părăsit de prieteni, Joe Cocker a găsit puterea de-a reveni în forţă la începutul anilor '90, când cariera sa a fost practic relansată cu hituri precum `You Can Leave Your Hat On`, `Unchain My Heart`, `N'Oubliez Jamais`, `Summer In The City` sau `Could You Be Loved`.

Aceleaşi cântece care pot fi ascultate de publicul român, pe lângă cele de pe noul album, “Fire It Up”, astăzi, la Sala Palatului, cu începere de la orele 20.00, când magnificul Joe Cocker va susţine cel de-al patrulea său concert din Bucureşti, graţie organizatorilor Project Events, în colaborare cu Marshall Arts.

Citeşte şi:

Cum vrea să fie primit Joe Cocker la Bucureşti?

Joe Cocker vine la Bucureşti



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg