Povestea româncei de la “Vocea Turciei”. Bianca Dudaksiz, apariţie inedită alături de fiul său şi de mama ei

16 decembrie, 2019
7 bianca bustean jpg jpeg

Bianca Dudaksiz a făcut furori la “Vocea Turciei” în anul 2013, când a întors patru scaune în doar câteva secunde. Ea a apărut acum în public alături de fiul ei Ezel şi de mama pe care a reîntâlnit-o după 28 de ani.

Povestea Biancăi parcă e desprinsă din filme. Ea a rămas în grija tatălui ei după ce părinţii ei s-au despărţit când ea avea doar câteva luni. „Am rămas la tata şi nu mi-am văzut deloc mama în 28 de ani. Mi-a scris prima oară anul trecut şi am păstrat legătura. Ea mă urmărea în secret pe Facebook şi, la un moment dat, a zis să-mi scrie. Pur şi simplu am fost foarte ocupate amândouă şi din cauza programului nu am apucat să ne vedeem, eu fiind mai mult pe drumuri. Dar iată că am reuşit, în urmă cu câteva luni, şi acum suntem cele mai bune prietene”, a povestit ea pentru Click.

Acum, Bianca a apărut la White Christmas Party, la evenimentul organizat de revista OK!. Nu a venit singură, ci însoţită de cele mai importante persoane din viaţa ei. Mama i-a fost alături, a strâns-o în braţe cu emoţie. Şi fiul a fost alături de ea. Au făcut împreună fotografii într-un cadru de poveste.

3 romanca de la vocea turciei 4 jpg jpeg

Totodată, aceasta ne-a mărturisit că acest Crăciun va fi cel mai frumos din viaţa ei. Va petrece sărbătorile pentru prima oară alături de cea care i-a dat viaţă. Mama este cea care a învăţat-o să iubească Crăciunul şi preparatele din această perioadă. "Iubesc cozonacul", a mai dezvăluit ea. De asemenea, şi soţul ei s-a familiarizat cu aceste tradiţii, mai ales că în Turcia Crăciunul nu se sărbătoreşte la fel.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG