Povestea tragică a Francescăi Hilton, fiica mogulului Conrad Hilton şi a lui Zsa Zsa Gabor, care s-a născut dintr-un viol şi a ajuns să locuiască în maşină

28 august, 2020
1 francesca deschdere gettyimages 103403975 jpg jpeg

Când eşti urmaşa unui mogul care a fondat cel mai cunoscut lanţ hotelier de lux din lume, oamenii cred că viaţa ta va fi doar lux şi fericire. Francesca este dovada că destinul poate lovi nemilos, indiferent de numele pe care-l porţi

Francesca a crescut participând la petreceri cu celebrităţi, trăind în vile luxoase, participând la competiţii exclusiviste de echitaţie şi călătorind în puf la Paris şi Roma. Lucrurile acestea veneau la pachet cu numele Hilton, nu neapărat şi cu iubirea necesară din partea părinţilor. Zsa Zsa Gabor a mărturisit în autobiografia ei ulterioară că Francesca s-a născut în urma unei sarcini rezultate după ce soţul ei, Conrad Hilton, o violase. Căsătorită de nouă ori, Zsa Zsa nu a fost niciodată zgârcită cu amănuntele despre mariajele ei. Iar în privinţa lui Conrad, care i-a fost soţ între 1942 şi 1947, Zsa Zsa a scris fără ocolişuri: "Conrad a vrut să-mi schimbe numele, să-mi smulgă rădăcinile maghiare şi să-mi ignore trecutul. Curând, am descoperit că mariajul meu cu el însemna sfârşitul libertăţii mele. Nevoile mele personale erau complet ignorate. Eram o marfă pentru el, îi aparţineam". Astfel, complet nefericită, Zsa Zsa sugerează că Francesca nu a fost un copil dorit (foto sus: Zsa Zsa Gabor, alături de fiica Francesca şi soţul Herbert Hutner). Cu siguranţă o informaţie extrem de dureroasă. 

Când Conrad Hilton a murit la 91 de ani în 1979, şi-a împărţit averea între cei patru urmaşi ai săi - 3 băieţi, Nicky Hilton Jr., William Barron şi Eric Michael şi fiica Francesca, dar cea mai mare parte din cei 200 de milioane de dolari au intrat în conturile Conrad N. Hilton Foundation, pe care o fondase în 1944. Toţi copiii au privit testamentul ca pe o nedreptate. Barron l-a contestat, primind mai mult: acţiuni în valoare de 4 milioane de dolari la lanţul hotelier Hilton. Francesca a primit doar 100.000 de dolari, a contestat şi ea testamentul, dar a avut ghinion: a pierdut procesul. 

Aşa se face că a ajuns curând să fie nevoită să îşi ia diverse joburi pentru a se susţine. A făcut chiar şi stand up comedy, în timp ce mama ei, Zsa Zsa, îşi vedea în continuare de căutarea fericirii, trecând din mariaj în mariaj. Lucrurile s-au înrăutăţit, însă, în 2002, după accidentul de maşină al lui Zsa Zsa, care a lăsat-o în scaun cu rotile, parţial paralizată şi cu un picior amputat. Soţu ei mult mai tânăr, Von Anhalt, i-a rămas alături ca îngrijitor, dar Francesca l-a acţionat în judecată acuzându-l că îi cheltuie banii mamei ei. Şi cu toate că s-au înţeles în afara curţii, în 2005 Von Anhalt a revenit, acţionând-o în judecată pe Francesca în numele lui şi chiar al lui Zsa Zsa Gabor, care mai mult ca sigur nu mai era lucidă atunci. Von Anhalt a acuzat-o astfel pe Francesca de fraudă şi fals în acte, atunci când a obţinut o sumă de bani din conturile mamei ei cu semnătura acesteia. Altfel spus, acesta o acuza că a luat bani de la mama ei - un drept pe care, el, în schimb, şi-l aroga fără discuţii. Procesul a fost, însă, anulat pentru că Zsa Zsa nu s-a înfăţişat la tribunal şi nici nu a semnat un act în care să declare că vrea, într-adevăr, să fie parte într-un proces împotriva propriei fiice. Ceea ce dovedeşte că Anhalt minţea cu neruşinare. 

Bătăliile Francescăi nu au dus, însă, nicăieri. Când a murit în ianuarie 2015, Francesca nu avea niciun ban şi ajunsese să doarmă în maşină. Şi mai trist este că nimeni nu a venit să îi preia corpul după deces. Trupul ei a stat multă vreme la morgă. În cele din urmă, tot Von Anhalt a intervenit, dar nu a făcut-o cu eleganţă: a ţinut să spună că probabil Francesca s-a sinucis, pentru că îi lăsase nişte mesaje suspecte pe telefon. Purtătorul de cuvânnt al Francescăi, pentru că da, a apărut şi un astfel de personaj. a declarat, însă: "Toată lumea ştie de ce a murit. Ea a murit făcând infarct din cauza enormului stres provocat de Von Anhalt". Ce-i drept, Francesca a avut un destin absolut incredibil: nu a avut acces nici la banii tatălui, nici la cei ai mamei.

francesca hilton gettyimages 75809611 jpg jpeg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg