Premieră absolută în familia regală! Kate Middleton a lipsit de la un eveniment regal din cauza unuia dintre copiii ei

23 noiembrie, 2019
1 profimedia 0456847233 jpg jpeg

Ducii de Cambridge au încălcat tradiţia regală în momentul în care au angajat o singură bonă pentru cei trei copii ai lor, iar, când unul dintre aceştia nu s-a simţit bine şi dădaca n-a fost disponibilă, Kate a ales să rămână acasă cu copilul bolnav şi să lipsească de la un eveniment regal. O situaţie fără precedent!

Faptul că William şi Kate nu au un număr mare de angajaţi are urmări asupra responsabilităţilor lor regale. Tocmai pentru că mămica regală are numai o bonă pentru toţi cei trei copii ai ei, iar aceasta a fost indisponibilă alaltăieri seară, – când ducesa trebuia să fie prezentă la Tusk Conservation Awards din Londra – Kate a fost nevoită să absenteze de la eveniment pe motiv de… copil bolnav.

profimedia 0457112678 jpg jpeg

Nu s-a mai pomenit, până acum, ca un membru marcant al familiei regale să lipsească de la un eveniment din cauza unui copil de-al său. Până acum, a existat o armată întreagă de angajaţi care să-i înlocuiască pe părinţii regali şi să stea cu copiii de fiecare dată când era nevoie.

Dar Ducii de Cambridge sunt e excepţie!

Bona celor trei copii ai Ducilor de Cambridge

profimedia 0190030899 jpg jpeg

Ei nu şi-au dorit decât o singură bonă pentru toţi cei trei copii ai lor şi au angajat-o pe Maria Borrallo la opt luni după ce a venit pe lume primul lor copil, Prinţul George. Acest lucru funcţionează de minune pentru familia regală, cu o singură excepţie – când bona are şi ea o problemă şi nu este la serviciu sau când aceasta este în concediu. Atunci, Kate şi William trebuie să se descurce singuri cu copiii!    

Părinţi grijulii

profimedia 0469253333 jpg jpeg

“Lăsând deoparte specificul vieţii regale, William şi Kate se confruntă cu aceleaşi probleme ca orice părinţi obişnuiţi”, spune expertul în etichetă William Hanson. “Dacă facem comparaţia cu felul cum au fost crescuţi copiii regali până acum, cei de acum nu au la dispoziţie o multitudine de bone.”

În momentul de faţă, bona Maria locuieşte cu Ducii de Cambridge la Palatul Kensington, însă are parte de ajutorul părinţilor copiilor, care se implică foarte mult în creşterea moştenitorilor lor.

profimedia 0249300819 jpg jpeg

Cuplul regal a declarat, în primă instanţă, că nu voia să angajeze nicio bonă, însă s-au convins că reponsabilităţile regale îi vor împiedica să fie disponibili copiilor lor 24 de ore din 24. Atunci au angajat-o pe Maria Borrallo, în 2014, când Prinţul George avea opt luni.  

O altă regulă pe care şi-au propus-o şi de la care nu au abdicat, oricât de greu le-a fost, e că îşi duc singuri copiii la şcoală, nu-i pun pe angajaţii lor să facă acest lucru. În mod normal, copiii regali erau crescuţi aproape în totalitate de o echipă de dădace, care îndeplineau la perfecţiune rolul de îngrijitor al celor mici.

Tradiţia regală

Prinţul Charles, de pildă, a fost crescut de două bone, Helen Lightbody şi Mabel Anderson, iar Regina, adică mama lui, n-a fost prezentă nici măcar la zilele lui de naştere. Cel puţin nu la primele trei din viaţa lui…

“La fel ca mama lui, Prinţul Charles a fost crescut de bonă. Nici nu se putea altfel, având în vedere că părinţii lui au lipsit de-acasă, într-un turneu, timp de şase luni când viitorul Rege al Marii Britanii avea numai trei ani. El i-a fost foarte recunoscător bonei lui, pe nume Mabel Anderson, pentru sprijinul emoţional pe care l-a primit de la ea în primii lui ani de viaţă şi nu numai.”

profimedia 0252102710 jpg jpeg

Prinţesa Diana, în schimb, şi-a dorit ca băieţii ei să crescă cât mai normal posibil. Ea şi-a propus să bifeze cât mai multe îndatoriri parentale şi să-şi ia copiii cu ea în turneele regale, în loc să-i lase acasă cu angajaţii de la Palat. Totuşi, până şi Lady Di a avut mult mai mult ajutor decât Kate Middleton. William şi Harry au avut o dădacă-şefă şi mai multe bone secunde.

Diana şi Prinţul Charles au angajat-o, în primă instanţă, pe Barbara Barnes, ca şefă a echipei de îngrijire a Prinţului William, după care Olga Powell a preluat reponsabilitatea de la predecesoarea ei şi a rămas în familia regală timp de 15 ani, adică întreaga copilărie a Prinţilor William şi Harry.   

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg