News

Prietenia dintre Chelsea Clinton şi Ivanka Trump, pusă la încercare de înfruntarea părinţilor lor

Prietenia dintre Chelsea Clinton şi Ivanka Trump, pusă la încercare de înfruntarea părinţilor lor

Se dau două familii puternice, ambele angrenate în cursa pentru obţinerea puterii în America. Cum se face că, în timp ce părinţii se luptă acerb pentru supremaţie, fiicele lor reuşesc să rămână în relaţii apropiate?

Chelsea-Clinton-and-Ivanka-Trump-GETTY-BLOG

Apropierea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite a dus la apariţia unor tensiuni şi mai mari între două dintre cele mai puternice clanuri de peste Ocean: Clinton şi Trump. Odată apropiaţi şi chiar colaboratori, Bill Clinton şi Donald Trump nici nu-şi mai amintesc când şi-au vorbit ultima oară fără lovituri reciproce sub centură. Dar, pe vremea când unul se afla la Casa Albă şi avea nevoie de sponsori pentru a-şi finanţa campania electorală pentru al doilea mandat, iar celălalt avea nevoie de favoruri, în timp ce-şi extindea dominaţia imobiliară în New York, nici Hillary Clinton nu-şi dorea o carieră politică şi nici Donald Trump nu ţintea fotoliul prezidenţial. Cum, însă, ambii şi-au pus în minte să ajungă în Biroul Oval ca şefi ai statului, încă de la alegerile precedente, niciunul n-a pregetat să-şi folosească armele împotriva celuilalt, într-un război făţiş ce durează de cinci ani încoace.

ivanka-trump-chelsea-clinton-friendship

Încă ne mai amintim de fastuoasa nuntă a lui Trump din ianuarie 2005, cu cea de-a treia lui mireasă, iugoslava Melania, la care invitaţi de onoare au fost şi Hillary şi Bill Clinton. Şi, deşi ambele familii se dezic de acel eveniment, nevrând ca, în toiul luptei electorale, să fie asociaţi în vreun fel, fiicele lor, Chelsea Clinton şi Ivanka Trump preţuiesc acel moment ca pe unul important în relaţia lor de prietenie, născută după ce partenerii lor de viaţă le-au făcut cunoştinţă. Anume, finanţistul Mark Mezvinsky şi afaceristul Jared Kushner, culmea, ambii din elita evreiască din America, cu puternice interese economice la rândul lor!

paare_ArticleWide

Aşa se face că, nu o dată, cele două, împreună cu soţii lor, şi-au petrecut vacanţa la schi sau la vreun resort de golf aflat în proprietatea lui Trump. Şi nu s-au ferit să-şi arate prietenia şi în faţa jurnaliştilor, care le-au surprins adesea împreună, fie la evenimentele mondene din New York, fie luând prânzul într-un restaurant de fiţe din Manhattan.

rs_1024x759-160115111201-1024-chelsea-clinton-ivanka-trump-pregnant-011516

Ce au fetele în comun? Pe lângă faptul că provin din două familii puternice, împărtăşesc pasiunea pentru cultură, politici sociale şi politică externă, dar şi pentru pantofi şi, credeţi sau nu, pentru chirurgia estetică. Ei bine, da, ambele tinere au deja intervenţii la nivelul feţei, la nas şi pomeţi, care le-au schimbat radical trăsăturile.

Chelsea-Clinton-Plastic-Surgery-Before-and-After-Photo Ivanka-Trump-Plastic-Surgery-Before-and-After

Citeşte mai departe articolul pe Voux.ro