News

Prima fotografie cu Alain Delon după atacul cerebral. Cum se simte acum actorul francez?

Prima fotografie cu Alain Delon după atacul cerebral. Cum se simte acum actorul francez?

În luna iunie, starul cinematografiei franceze a fost la un pas de moarte, după ce a suferit un accident vascular cerebral.

Veşti bune pentru familia Delon! Legendarul actor francez dă semne de recuperare rapidă după accidentul cerebral suferit în luna iunie. Ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani, Alain Delon a fost internat într-o clinică privată din Elveţia, după ce a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale la spitalul Pitié-Salpétriere, aşa cum anunţa fiul său cel mare, Anthony Delon.

Îngrijit de cadre medicale cu pregătire de top şi înconjurat de copiii săi, Anthony, Anouchka şi Alain-Fabien, dar având-o alături şi pe fosta lui soţie, Nathalie, iată că Alain Delon şi-a revenit destul de repede. Şi, deşi nu-şi mai poate ascunde nici anii, nici suferinţa, actorul a avut puterea de-a le transmite fanilor săi celebru-i zâmbet, graţie unei fotografii postate de mezinul său, Alain-Fabien.

"Vă mulţumesc pentru numeroasele mesaje care mi-au mers direct la inimă. După cum puteţi vedea, el arată din ce în ce mai bine şi vă sărută", a scris Alain-Fabien alături de instantaneul cu seniorul Delon. O fotografie care, pentru moment, îi linişteşte pe fanii marelui actor.