Primele fotografii cu fetiţa lor! Bianca Ioniţă & Daniel Pena: „Când ne-am hotărât să facem copii, am zis că facem doi“
La două luni de când a născut, vedeta de televiziune radiază de fericire. Şi-a intrat în noul rol de mămică, se bucură de fiecare gângurit al Evei Maria, dar şi de fiecare oră de somn în plus, împarte cu soţul ei, Daniel, grijile, îndatoririle, dar şi veselia care le umple casa şi pune la cale botezul, în cel mai autentic stil românesc. Şi nu, nu s-a îndurat să-şi lase din braţe fetiţa pentru a se întoarce la pupitrul ştirilor, după doar o lună de la naştere, aşa cum era prevăzut iniţial. Căci este o vreme pentru presă, aşa cum este o vreme şi pentru dulcea maternitate.
Cum v-aţi acomodat cu programul de masă şi de somn al Evei Maria?
Bianca Cred că ea s-a acomodat cel mai bine. (râde) Mie nu mi se pare ceva extraordinar de greu, că nu e un anume program. E alăptată la cerere.
Dar ţi-a schimbat ritmul.
Ne-a schimbat ritmul tuturor. Toată casa, şi noi, şi bunicii, şi străbunicii. Când vrea să mănânce mănâncă. Dar nu mai devreme de două ore.
Cât de des te trezeşti peste noapte?
De două ori. O dată pe la 02.00-03.00 şi o dată dimineaţă, pe la 07.00, ceea ce e bine. Prima săptămână a fost din două în două ore.
Şi faci singură „rondul de noapte“ sau ai ajutoare?
Dacă tati n-are sâni, ce să fac? (
) În schimb, tati e mai energic când eu nu mai pot după o zi în care o ţin tot timpul în braţe. Şi, culmea!, ea adoarme mai bine la el în braţe.
Dar îţi mai vine să şi fugi?
Daniel Mai sunt momente în care îţi mai vine să şi fugi, dar n-ai ce să faci. Strângi din dinţi şi mergi mai departe.
Când ne e greu, ne gândim că toate astea or să treacă.
E greu, dar e frumos.
Ai născut prin cezariană pentru că ţi-a fost teamă de naşterea naturală sau pentru că aşa ţi-a recomandat medicul?
Pentru că a trebuit. Avea cordonul ombilical dat după gât.
A fost şi alegerea mai uşoară, pentru că n-am vrut să riscăm nimic.
În cât timp ţi-ai revenit?
În patru ore! (
) Îmi puneam ciorapii ăia medicinali, care sunt foarte strâmţi, lungi până sus şi sunt greu de tras pe picior, şi asistentele mă întrebau: „Ce faci, ţi-i pui singură?“. M-am ridicat din pat din prima seară, tocmai ca să-mi revin mai repede.
Dar ce ţi s-a părut greu, după ce ai venit acasă de la maternitate?
Greu mi se pare totul. Te panichezi, în primă fază. Pe urmă te gândeşti de ce plânge dacă a mâncat, dacă e schimbată, dacă nu e de la colici, atunci de ce plânge? Mai ales în primele două săptămâni, te sperii de orice, pentru că e o viaţă lângă tine. Plus câinele, Unu!
Câinele!
Da, săracul! Primul copil al familiei a ajuns ultimul!
Cum a primit-o acasă pe Eva?
A primit-o destul de bine. A mirosit-o, a spălat-o şi a lăsat-o în pace. Noi ne aşteptam să fie mai curios, mai gelos, dar a reacţionat nesperat de bine.
A adoptat-o? E şi ea a lui?
Da, e şi ea a lui, pentru că, în afară de noi doi, Unu nu lasă pe nimeni să se apropie de leagăn, s-o ia în braţe...
Dacă se trezeşte noaptea, Unu e primul lângă ea. Sau dacă o aude că zbiară, se duce acolo imediat.
Cred că ţi-e de ajutor şi faptul că naşa ta, Giulia Anghelescu, e la a doua ei experienţă ca mamă.
Da şi nu. Toate prietenele mele au copii, deci aveam informaţii din toate părţile. Giulia a avut parte şi de panică la primul copil. Şi-atunci, practic, tu trebuie să iei toate informaţiile şi să extragi ce anume i se potriveşte copilului tău.
Ai avut vreun moment de depresie?
Da.
Ce ai simţit atunci?
Că nu mai pot. Efectiv, nu mai poţi, nu ştii ce să faci şi renunţi. Dar renunţi doar pentru cinci secunde! După care începi să-ţi revii. Plângi pentru că nu ai ce să faci altceva. Te eliberezi.
Mai ai astfel de momente?
Mai am, da. Aseară, iarăşi, a fost crunt. Pentru că nu înţelegeam de ce nu adoarme, după ce a fost alăptată, spălată, n-avea colici... Era 23.00 şi ea tot nu adormea. Se întâmplă. Medicul pediatru m-a prevenit că o să stea tot mai mult trează şi tu, după ce stai cu copilul de cinci kilograme în braţe şi te plimbi, te mâţâi şi faci în toate felurile, la un moment dat cedezi. Am pus-o de cinci ori în pătuţ, dar de fiecare dată se trezea după două secunde.
Tati, tu ai momente de-astea?
Da. Poate că nu le arăt la fel ca Bianca, dar le am şi eu.
Ai trucuri?
Daniel Sunetul de foen este cel mai bun prieten al ei, e singurul lucru care o linişteşte cât de cât în timpul crizelor ălora mari, mai avem cântecele, dansuri, faci toate prostiile pe care nu-ţi imaginai vreodată că le vei face.
Schimbi scutece?
Da, schimb scutece, fac de toate.
O spală, îi face masaj la tălpi, la picioruşele alea „Michelin“, cum le spune el...
Bravo, eşti un tată full option.
Eh, încercăm să facem tot ce putem. (
) E copilul meu, până la urmă. Nu văd cum aş putea să nu mă implic, să nu stau cu ea...
Şi nouă nu ne-a arătat nimeni nimic! Am învăţat doar câteva lucruri în spital.
Nu ştiu dacă lucrurile astea le poţi învăţa de la cineva. Eu cred că vin natural, instinctiv.
Bianca, eşti vedetă. Spune-mi dacă te stresează ideea slăbitului după sarcină?
A, nu, deloc. La urma urmei, n-am fost bolnavă, am fost doar gravidă. (
) Şi am mâncat în limita bunului simţ, adică am luat doar vreo 17-18 kilograme. Nu m-am cântărit decât la începutul sarcinii, când aveam 61 de kilograme, iar la 7 luni aveam 79 de kilograme. A fost, oricum, în limita normală. Şi, până la urmă, nu e un concurs. Cu cine concurez la asta?
Ştii că presa îţi dă întotdeauna „concurs“.
Nu e cazul. Noi avem o viaţă mult prea banală şi mult prea normală ca să intereseze presa ori paparazzi.
Dar nici nu ne interesează ce spune presa!
Aşa, şi? Sunt grasă! Wow! Am născut! Da, mai am încă burtă. Am născut! (
) Uterul se retrage în nouă luni de zile. Despre ce vorbim?!
Într-un interviu pe care l-ai acordat înainte să naşti, spuneai că vrei să stai acasă doar o lună, după care să te întorci la pupitrul ştirilor.
Aşa trebuia.
Între timp, s-a întâmplat ceva...
Între timp, s-a întâmplat că vreau să mai stau cu copilul. Pentru că nu mai prind momentele astea cu ea. Sunt primii ei paşi în viaţă şi acum are nevoie de mamă mult mai mult decât de tată. Iniţial, trebuia să intre el în concediu paternal, dar socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, cum se spune. Nu ştiu când voi reveni, nu ştiu unde voi reveni, nici nu mă grăbeşte nimeni.
Nu e prioritar acum.
Nu. Televiziunea e acolo, există, a existat de atâţia ani – din ’97 pentru mine.
Te vezi făcând şi altceva?
În afară de televiziune, televiziune, fac şi altceva. Lucrez pentru socrul meu, încercăm să facem o afacere cu un service de maşini, iar eu mă ocup de partea de promovare, de PR. Pe urmă, aş vrea să-mi deschid un coafor.
Citeşte restul interviului în noul număr OK!, acum la chioşcuri!
