Prince & Mayte Garcia: o iubire cu sfârşit tragic

4 mai, 2017
'Diamonds Are Forever' Millennium Celebration, Syon House, London, Britain   09 Jun 1999 jpeg

E drept că ne aşteptam şi la momentul ăsta. Cumva la comemorarea unui an de la dispariţia dintre noi a celuilalt megastar absolut (pe lângă Michael Jackson), trebuia să apară şi genul ăsta de carte cu confesiuni din intimitatea lui The Purple One.

Din fericire pentru fanii artistului decedat la 57 de ani, cartea „The Most Beautiful: My Life with Prince“ este scrisă de o femeie care l-a cunoscut pe star cu bune şi rele, dar şi le aminteşte în special pe cele bune. Mayte Garcia, prima dintre cele două soţii ale artistului, cu care acesta a fost căsătorit între 1996 şi 2000, vorbeşte în memoriile ei despre prima ei iubire, Prince, despre ciudăţeniile cântăreţului efeminat şi despre motivul despărţirii, moartea bebeluşului lor, botezat Amiir. În vârstă de 43 de ani, Garcia este acum o mamă singură cu o fetiţă adoptată, de cinci ani, care trăieşte din lecţiile de belly dancing şi care n-a mai găsit un soţ pe măsura lui Prince.

1995: Mayte Garcia şi Prince, la VH1 Fashion and Music Awards

„Nu e nimeni ca el. Nu există bărbat în afară de Prince, care să poarte costumul meu cu pantaloni, să-şi dea cu creionul meu de ochi şi cu mascara şi să arate mai bine decât mine“, spune fosta nevastă a artistului decedat pe 21 aprilie 2016.

Garcia avea 16 ani şi ceva succes ca dansatoare din buric, atunci când l-a cunoscut pe Prince, în 1990. În cartea sa, Mayte îşi aduce aminte că se afla la un concert de-al lui, lângă scenă, iar la un moment dat, cântăreţul a privit-o în ochi şi a scos limba la ea. O lună mai târziu, mama ei a convins-o să-i trimită starului o casetă video cu înregistrarea dansului ei şi a făcut acest lucru la un concert de-al lui Prince din Germania, acolo unde familia fetei a trăit o perioadă. Drept răspuns, Mayte a fost invitată în culise. Prima impresie despre superstar, după ce l-a văzut în carne şi oase?

Cumva, acest bărbat machiat, care purta tocuri şi parfum de femeie reuşea să inspire mai multă virilitate decât bodyguardul lui. Prince avea 32 de ani, ea 16. După acea primă întâlnire, starul a început să o sune regulat, chiar şi noaptea, din diferite părţi ale lumii, şi să-i scrie constant. Totul s-a derulat cu rapiditate în relaţia lor: după ce Garcia a terminat liceul, părinţii ei i-au dat voie să lucreze ca dansatoare pentru Prince, iar după ce fata cu origini portoricane a împlinit 18 ani, starul i-a cerut să se mute cu el la reşedinţa lui, Paisley Park, din Minnesota.  Un an mai târziu, starul a decis că Mayte putea să-şi înceapă viaţa sexuală. Cu el, bineînţeles.

„S-a apropiat de urechea mea şi mi-a zis: «Cred că este timpul». «Pentru ce?», am răspuns eu. «Pentru ca tu să începi să iei anticoncepţionale»“, scrie Mayte.

În 1999, Prince şi soţia sa trăiau ultimele zile ale mariajului

După cum ştim, moartea lui Prince a fost cauzată de o supradoză accidentală cu analgezicul Fentanil, însă Mayte spune că ea nu l-a văzut niciodată pe Prince să apeleze la medicamente. „Avea mereu la îndemână o geantă neagră, dar conţinutul ei era ingenuu: bomboane, vitamine, machiaj şi o Biblie“, îşi aminteşte aceasta.  Ultimele informaţii despre descoperirile făcute de anchetatori în casa artistului, după moartea acestuia, ne confirmă, însă, gradul de dependenţă la care a ajunsese Prince. Numeroase cutii de medicamente analgezice şi opiacee, prescrise pe numele unor prieteni ai lui Prince, au fost găsite în momentul decesului acestuia, iar Prince obişnuia să ia aceste analgezice cu câteva luni înainte de moartea sa.

La trei ani distanţă de când Mayte a devenit iubita lui Prince, ea şi artistul s-au căsătorit de Ziua Îndrăgostiţilor, în 1996, iar câteva săptămâni mai târziu au aflat că vor deveni părinţi. Au ales şi numele pentru băieţelul lor nenăscut: Amiir, denumirea arabă pentru prinţ. Copilul a venit pe lume pe 16 octombrie 1996, prin cezariana, însă tot atunci Mayte şi Prince au primit şi veştile tulburătoare: bebeluşul suferea de Sindromul Pfeiffer, o afecţiune genetică ce nu permite dezvoltarea normală a craniului. Pierderea lui Amiir, după mai multe operaţii şi proceduri prin care s-a încercat salvarea lui, a însemnat începutul sfârşitului pentru mariajul lui Prince cu Garcia.

Mayte însărcinată, polaroid inclus în cartea sa de memorii

Mayte s-a gândit de câteva ori să-şi ia viaţa, în timp ce artistul s-a îngropat în muncă. Un an mai târziu, soţia lui Prince a rămas din nou însărcinată, însă din cauza complicaţiilor medicale i s-a recomandat avortul, iar acesta a fost un nou motiv de divergenţe între ea şi artist. Prince se alăturase Martorilor lui Iehova şi, prin urmare, se opunea acestei intervenţii chirurgicale. Mayte nu l-a ascultat, însă.

2004: Prince şi cea de-a doua sa soţie, Manuela Testolini

Anul următor, o anumită Manuela Testolini, care lucra pentru organizaţia lui caritabilă, devenea din ce în ce mai prezentă în viaţa lui Prince, spre nemulţumirea lui Mayte. Însă paharul s-a umplut după ce Prince i-a propus să-şi anuleze mariajul şi să-şi continue relaţia într-un mod mai puţin tradiţional. Divorţul a venit la patru ani după căsătorie, în 2000, iar Garcia mărturiseşte în cartea ei că a suferit foarte mult după ce Prince i-a cerut asistenului său să ardă toate dovezile care-i aminteau de fosta nevastă sau de copilul lor mort. Mai mult, la Revelionul din 2001, Prince şi acea Manuela Testolini deveneau soţ şi soţie. O Manuela Testolini care, în prezent, este căsătorită cu Eric Benét, fostul soţ al lui Harry Berry.

„Adevăratul motiv pentru care a durut atât de mult a fost faptul că mă aşteptam ca, ulterior, eu şi Prince să ne împăcăm“, spune Mayte referitor la lovitura primită când a auzit de a doua nuntă a lui Prince. Interesant este că dintre cele două femei cu care Prince a mers la altar, Mayte a fost cea mai vocală în mărturisirea durerii ei, probabil şi pentru că vorbim de prima dragoste a dansatoarei. Odată cu Prince, a murit şi tinereţea acesteia.

Anul trecut, Mayte s-a întors la casa în care a trăit cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale, reşedinţa lui Prince de la Paisley Park, pentru a-i aduce acestuia un ultim omagiu. „Singurul lucru care mă face să zâmbesc şi să merg mai departe este certitudinea că, într-o zi, mă voi întâlni din nou cu el.“

foto: guliver/getty images/rex features



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg