Royals

Principele Radu, la 56 de ani. Iată povestea sa şi fotografii din tinereţe

Principele Radu, la 56 de ani. Iată povestea sa şi fotografii din tinereţe

Alteţa Sa Regală îşi aniversează astăzi ziua de naştere. Un bun prilej să rememorăm povestea lui şi a Principesei Margareta.

_ANG9511

Încă o aniversare în sânul Familiei Regale, care-l sărbătoreşte astăzi pe Principele Radu, soţul Principesei Moştenitoare Margareta de 20 de ani încoace – eveniment ce va fi sărbătorit în curând, pe 24 iulie.

Chiar din primul moment în care s-au văzut, Principesa Margareta şi Principele Radu au înţeles că dragostea la prima vedere nu este doar o secvenţă dintr-un film siropos. Inexplicabil, ca şi în cazul Regelui Mihai şi Reginei Ana, iubirea lor a fost una imposibilă la început pentru că îi despărţeau rangul şi rolul pe care îl avea viitoarea Principesă moştenitoare a României. Însă, destinul a făcut ca cei doi să se revadă în repetate rânduri până când au realizat că vor să îşi construiască un viitor împreună.

Născut la Iaşi într-o familie de medici, Radu Duda a urmat Liceul Internat Costache Negruzzi din Iaşi în 1979 şi a fost admis pe locul patru la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1984, la clasa prof. Olga Tudorache. Printre colegii săi de promoţie s-au numărat Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Oana Pellea, Carmen Ciorcilă, Carmen Trocan, Marina Procopie, Mihai Verbiţchi, Adrian Păduraru şi Dan Bădărău.

Radu Duda actor
Actorul Radu Duda

După absolvire, a fost repartizat la Teatrul Municipal din Suceava, apoi transferat ca actor la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi. Din 1984 şi până în 1999, Radu Duda a susţinut o bogată carieră artistică în teatru, film şi televiziune, în ţară ca şi în Franţa, Belgia, Elveţia, Luxemburg, S.U.A., Israel, Macedonia şi Camerun. A lucrat ca asistent universitar (1990-1994) la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa prof. univ. Dem Rădulescu.

În anul 1993, în calitate de director artistic, a realizat primul proiect de terapie prin artă „Artécole“, pentru orfanii din România. Proiectul s-a desfăşurat în opt localităţi din România în decursul a şase ani şi aşa a cunoscut-o şi pe Principesa Margareta.

Radu Duda actor in Titanic Vals
Radu Duda, în piesa "Titanic Vals".