Prinţul Albert transmite primul său mesaj de când a fost diagnosticat cu coronavirus. Cum se simte primul şef de stat infectat cu COVID-19?

21 martie, 2020
1 11111111111111111 jpg jpeg

Întrega lume a fost şocată să afle că Prinţul de Monaco a luat noul coronavirus, însă, pentru a linişti populaţia regatului său, a ţinut să facă câteva precizări legate de starea sa actuală de sănătate.

Prinţul Albert spune că este OK acum şi că suferă de tuse şi nas înfundat. Având în vedere că nu sunt prezente simptome care să-l imobilizeze sau să-i facă imposibilă activitatea de zi cu zi, monarhul îşi continuă munca şi se simte bine. În momentul de faţă, prinţul este monitorizat de echipa sa pesonală de medici şi specialişti din Princess Grace Hospital Centre din Monaco.

profimedia 0507790831 jpg jpeg

În condiţiile actuale, când însuşi şeful de stat a fost diagnosticat cu coronavirus şi tot mai multe noi cazuri apar în lume pe zi ce trece, Prinţul Albert a adresat un mesaj celor 39.000 de cetăţeni din regat privind recomandările medicale ale specialiştilor.

Monarhul de 62 de ani a suferit în trecut de pneumonie, iar acest lucru îl face mai vulnerabil în faţa bolii. Cu toate astea, optimismul nu-i lipseşte, lucru evident în mesajul transmis supuşilor săi: “Vom trece peste asta”, a spus prinţul izolat în apartamentele palatului din Monaco.

Cu cine a luat contact?

Un motiv de îngrijorare este faptul că Prinţul Albert de Monaco, care a ieşit pozitiv pentru noul coronavirus, a avut contact direct cu Prinţul Charles acum nu mai mult de 10 zile, ceea ce pune un semn de întrebare privind starea sănătaţii viitorului rege al Marii Britanii în zilele ce urmează. Prinţul Albert de Monaco a fost diagnosticat la 10 zile după ce se întâlnise cu Prinţul Charles la un eveniment caritabil, WaterAid, în Londra, ceea ce face posibil transmiterea bolii de la unul la altul.   

2222222222222222222 jpg jpeg

Dar care e situaţia actuală în regat? La ultima actualizare, s-a confirmat un total de nouă cazuri de personae infectate cu COVID-19, primul dintre ele fiind înregistrat pe 28 februarie.

Monarhul şi-a făcut cunoscut mesajul său pentru popor prin intermediul revistei People, susţinând că toată lumea trebuie să respecte regulile şi să nu “se joace” cu virusul.

Mesajul Prinţului

“Vom trece peste asta. Va dura puţin, dar toată lumea trebuie să respecte recomandările specialiştilor. Dar, este o pacoste şi da, izolarea este foarte limitativă, dar este singurul mod de-a opri răspândirea virusului. Virusul e cât se poate de serios şi răspândirea lui e de-a dreptul impresionantă. Poate lovi pe oricine, de orice vârstă, în orice moment”, a declarat Prinţul de Monaco.

1 profimedia 0495057503 jpg jpeg

Monarhul a ţinut să mai precizeze că şi-a luat măsuri de precauţie de săptămâni întregi, dezinfectându-şi mâinile cu produse speciale, dar, cu toate astea, a contactat virusului în ultimele 10 zile. Cu toate că se află la o vârstă destul de înaintată, prinţul susţine că simptomele lui sunt destul de uşoase, incluzând tusea şi nasul înfundat. Primul său simptom a fost că îi curgea nasul.

Cât de afectat e Monaco?

Ce se întâmplă cu familia prinţului în tot acest timp? Soţia sa, Charlene, şi gemenii lor de cinci ani, Jacques şi Gabriella, se află în casa lor de la ţară, în Roc Agel, şi niciunul dintre ei n-are niciun simptom.   

si asta jpg jpeg

În Monaco, şcolile şi grădiniţele au fost închise, la fel şi restaurantele, casino-urile, cafenelele, sălile de evenimente, cinematografele şi cluburile de noapte. Doar magazinele alimentare, farmaciile şi băncile mai sunt deschise.

#eOKsaStaiAcasa

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg