Prinţul George şi Ducii de Cambridge, de la extaz la agonie. Micuţul a privit trist, din tribuna VIP, cum pierde Anglia în faţa Italiei

12 iulie, 2021
3 printul george profimedia 0620951183 jpg jpeg

O fi el prinţ, dar se întristează ca orice băieţel de şapte ani atunci când echipa lui preferată de fotbal pierde.

A fost cazul Prinţului George, care a fost adus de Ducii de Cambridge la finala de aseară a Campionatului European, una care a avut loc pe arena Wembley. Dacă în primele minute ale meciului prinţul de şapte ani a fost surprins jubilând în loja regală, alături de Prinţul William şi Kate Middleton, la sfârşitul partidei chipul lui s-a întristat teribil.

Într-o imagine emoţionantă capturată de camerele TV, îl putem vedea pe Prinţul George cât se poate de devastat şi consolat de tatăl lui, William, la rândul lui afectat de pierderea meciului de către naţionala Angliei.

Dezamăgirea lui George a fost cu atât mai mare cu cât ţara lui a pierdut finala în faţa Italiei la lovituri de departajare, după ce meciul s-a terminat 1-1 după cele 90 de minute regulamentare.

Chiar şi Kate Middleton, foarte elegantă în taiorul ei scurt, alb, purtat peste un body mulat şi completat de o pereche de pantaloni negri, a fost vizibil afectată de rezultatul meciului, fiind surprinsă, la un moment dat, cu mâinile la ochi din causa tensiunii extraordinare.

Foto: Profimedia, BBC, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Regele Felipe și a vizitat fiica în Armată jpg
FotoJet Meg și Wallis jpg
Harry si Meghan GETTY jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu, in turneu european la 100 de ani dupa Regele Ferdinand si Regina Maria   Casa Regala jpg
Kate si William in Windsor  jpg
Regele Charles jpg
Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg
printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg