Prinţul Harry, prins între două foste iubiri

4 octombrie, 2015
printul harry spl1127119 013 jpg jpeg

Într-o frumoasă zi de septembrie, cel mai popular roşcat din lume împlinea 31 de ani, marcând evenimentul c-un look nou, hipsteresc, care, culmea, îl face şi mai dezirabil. Dar aşa este când ai sex appeal-ul în sânge…

image

Revenind, însă, la aniversare, ne-a fost dat să aflăm un lucru cât se poate de bizar. Ei bine, la o distanţă de doar câ­teva zile, presa din Regatul Britanic avea să scrie că Harry şi-a sărbătorit ziua de naştere ba cu Chelsy Davy, în Africa, ba cu Cressida Bonas, în Londra.

Startul în cursa spre inima celui care şi-a petre­cut vara în sălbăticia Africii, ajutând în lupta îm­potriva braconajului, s-a dat chiar pe continentul negru, iar cea care a pornit cu avantajul terenului propriu a fost Chelsy, în vârstă de 29 de ani, avoca­ta născută în Zimbabwe cu care roşcatul s-a iubit în facultate. Un fel de Kate Middleton a lui Harry, căci cei doi s-au iubit din 2004 până în 2011. Surse apropiate prinţului susţin că blonda s-ar fi întâl­nit cu Harry în Africa de Sud, acolo unde Chelsy locuieşte în prezent, şi că roşcatul şi-ar fi ales itine­rariul în aventura lui africană special pentru a-i fi aproape acesteia. Mai mult, cei doi s-ar fi întâlnit de câteva ori în reşedinţa din Cape Town a părinţi­lor lui Davy, iar, în alte ocazii, Harry ar fi invitat-o pe Chelsy să-l viziteze în cartierul lui general din Namibia. „Chelsy este încă în inima lui. Încă mai au amândoi sentimente puternice unul pentru al­tul. Au decis să mai dea o şansă relaţiei lor“, susţi­ne o sursă citată de presa britanică. Să se întoarcă Harry la cea pe care o alinta odată „Trouble“ (Pro­bleme), datorită firii ei independente şi rebele?

image

Nu atâta timp cât o altă fostă, Cressida Bonas (26), are un cuvânt de spus. Ei bine, actriţa cu care Harry s-a iubit timp de doi ani, până în aprilie 2014, ar fi luat foc la auzul telenovelei africane cu Harry şi Chelsy şi-ar fi decis, în ultimul moment, să apară la petrecerea pe care prinţul a dat-o pe 15 septembrie, de ziua lui, în pub-ul Cross Keys din Londra. În plus faţă de rivala ei, Cressida a fost chiar fotografiată la locul faptei, iar martorii spun că foştii iubiţi au plecat din club cu maşini diferi­te şi la o distanţă de câteva minute. Asta ar putea spune multe, dar ar putea foarte bine şi să nu în­semne nimic.

image

„Cressida a fost extrem de geloasă când a auzit că Harry s-a reîntâlnit cu Chelsy în Africa şi i-a dat de înţeles foarte clar prinţului că este încă in­teresată de el“, a declarat o sursă citată de E! News. Ba mai mult, Bonas a venit la ziua de naştere a lui Harry într-o postură nouă, single, actriţa despăr­ţindu-se de curând de actorul Edward Holcroft. „Harry îi este încă foarte drag şi a ştiut dintotdea­una că el este alesul, deşi ea a fost cea care a pus punct relaţiei lor, pentru a se concentra pe cariera ei actoricească“, declară o sursă citată de tabloidul The Sun, aceeaşi care susţine că prinţul n-ar fi ui­tat-o nici el pe frumoasa mondenă londoneză.

Întrebare este: Cine va fi aleasa lui Harry?



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png