Drama care l-a marcat pe soţul Reginei Elisabeta. Cum şi-a pierdut prinţul Philip jumătate din familie

9 aprilie, 2021
1 philip jpg jpeg

În lunga sa viaţă, prinţul Philip a suferit multe pierderi, inclusiv moartea timpurie a surorii sale. Cecilie a pierit la 26 de ani într-un accident de avion, alături de alţi 11 oameni.

Spre deosebire de ceilalţi membri ai familiei regale, care au o viaţă oarecum la vedete, Prinţul Philip a reuşit să îşi facă trăirile mai puţin cunoscute. Acest lucru este pus pe seama faptului că soţul reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 99 de ani, îndeplinea rolul de sprijin al monarhului.

Ducele de Edinburgh are însă un trecut plin de evenimente - unul care a fost modelat de numeroase lovituri de soartă, cum a fost şi moartea timpurie a surorii sale mai mari Cecilie.

Philip s-a născut în 1921, în Corfu, ca prinţ al Greciei şi al Danemarcei, şi a crescut cu patru surori mai mari. Familia a trebuit să fugă din Grecia după lovitura de stat din 1922. Philip a plecat la Paris cu mama şi surorile sale, în timp ce tatăl său şi-a părăsit familia pentru o altă femeie.

După ce Partidul Nazist a ajuns la putere, Philip a fost trimis la internatul Gordonstoun din Scoţia. În 1931, sora sa mai mare, Cecilie, s-a căsătorit cu nobilul german Georg Donatus von Hessen-Darmstadt şi s-a mutat cu el în Germania. Cuplul a avut doi fii, Ludwig şi Alexander, şi o fiică, Johanna. De asemenea, cei doi s-au alăturat Partidului Nazist în mai 1937, cu câteva luni înainte de a muri.

Călătoria fatidică a avut loc pe16 noiembrie 1937.Familia lui Cecilie zbura spre Londra.Nunta cumnatului lui Cecilie, Ludwig, şi a viitoarei sale soţii, Margaret Campell Geddes, urma să aibă loc a doua zi. La bordul avionului erau 11 persoane - Cecilie, care era gravidă cu al patrulea copil în acel moment, soţul ei, cei doi băieţi şi soacra lui Georg Donatus, o bonă, doi prieteni şi trei membri ai echipajului. Doar Johanna, cea mai tânără din familie, rămăsese acasă, la Castelul Wolfsgarten, cu o bonă, pentru că era prea mică pentru călătorie. După startul de la Frankfurt, a fost planificată o escală la Bruxelles, dar din cauza ceţii dense, avionul a fost deviat către oraşul Ostend, pe coasta Mării Nordului. Şi aici, însă, vizibilitatea era redusă. Cu toate acestea, pilotul a decis să aterizeze, iar greşeala le-a fost fatală.

Avionul a lovit coşul unei fabrici de cărămizi din Ostend, s-a prăbuşit deasupra clădirii şi a luat foc. Toţi cei 11 pasageri şi echipajul au murit în urma accidentului.

În timpul anchetei, au fost găsite şi rămăşiţele unui bebeluş. Mai multe teorii au apărut în acel moment. S-a spus că că Cecilie a născut la mijlocul zborului şi că acest fapt ar fi putut motiva aterizarea bruscă. Cu toate acestea, acest lucru nu a putut fi dovedit nici până astăzi. Când a avut loc tragicul eveniment, Prinţul Philip avea doar 16 ani.

Acesta nu a vorbit niciodată în public despre pierderea suferită. Accidentul aviatic a fost redat şi în serialul The Crown, difuzat de Netflix,. Philip îşi aminteşte timpul petrecut la internatul scoţian, unde a aflat de moartea surorii sale. Înmormântarea aproape că l-a trimis pe Prinţ în ghearele depresiei.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg