Priyanka Chopra, de la rasism la celebritate: "Colegii îmi spuneau să mă urc pe elefantul pe care am venit şi să plec înapoi în India"

28 martie, 2021
1 cho jpg jpeg

În noua sa biografie, actriţa de origine indiană îşi povesteşte viaţa sub forma unei călătorii cathartice, care a purtat-o de la durerea profundă la fericirea supremă.

Căsătorită cu celebrul solist Nick Jonas de la Jonas Bro­thers, Priyanka (38) a adus exotismul Indiei la Hol­lywood, fiind, în prezent, o voce pentru generaţia ei. În memoriile sale, volum ce poartă numele Unfinished – A Memoir, actriţa povesteşte cum a depăşit momen­tele grele în perioada de început în Ame­rica, cum s-a întors acasă sfâşiată de du­rere şi cum a ales, apoi, să părăsească star sistemul indian, acolo unde era vedetă. Căci tot America i-a adus, până la urmă, împlinirea pe toate planurile.

Ca noi toţi, Priyanka Chopra Jonas s-a lăsat în mâinile sorţii atunci când pan­demia a debutat, filmările pentru serialul Citadel, în care juca, oprindu-se, iar ea şi soţul ei au recuperat tot timpul pierdut în anii plini de agitaţie profesională. Re­cent, ea a povestit pentru revista People că această pauză a ajutat-o să pună pe hârtie un vis mai vechi, această carte bi­ografică despre cum a fost viaţa ei după ce a câştigat titlul de Miss World în 2000: „M-am simţit ca şi cum aş fi scris într-un jurnal şi am avut puterea să reflectez asu­pra unor lucruri care încă mă emoţionează“, povesteşte actriţa. În cartea publicată la înce­putul acestui an, Priyanka povesteşte despre oamenii care au influenţat-o, despre abuzul emoţional îndurat în liceul american Newton, despre cum era marginalizată din cauza origi­nilor ei, cât a suferit după pierderea tatălui în urma unui cancer agresiv, în 2013 şi, mai ales, despre cum a lăsat în urmă o carieră în India pentru a reveni în America, unde s-a şi îndră­gostit nebuneşte.

Născută şi crescută în India de către părinţii Ashok şi Madhu Chopra, medici militari, Pri­yanka şi-a construit o carieră de succes la Bollywood înainte de a primi rolul lui Alex Par­rish în drama Quantico, în 2015, care i-a adus faima în Tinseltown. De atunci şi până astăzi a făcut parte din numeroase proiecte cinema­tografice, iar recent s-a întors la Londra pen­tru a relua filmările pentru Citadel alături de Richard Madden. Această relocare temporară a presupus şi ceva reorganizare de cuplu, căci după atâtea luni izolaţi împreună, Nick şi Pri­yanka au fost nevoiţi să facă naveta: „Nick a stat două luni aici, cu mine, iar eu mă voi duce în L.A. cum voi prinde o perioadă mai liberă. Acum sunt îngrozită de perioada următoare lansării memoriilor mele. Deşi am vorbit de-a lungul anilor despre experienţele plăcute şi neplăcute din viaţa mea, cred că mă voi în­chide în dormitor o săptămână după lansare“, declara ea la începutul anului. Cartea a fost lansată pe 9 februarie, iar notorietatea actriţei este în continuă creştere.

Puţină lume ştie, însă, că Chopra era cât pe ce să rateze faima la Hollywood. Întoarsă prematur în India natală după un an de liceu urmat în Iowa, deoarece în America se consi­dera victimă a fenomenului bullying din cauza originilor ei, adolescentă fiind, s-a văzut nevo­ită să-i ia camera fratelui mai mic, iar de aici s-a iscat un conflict în familie. Acesta, pentru a scăpa, din nou, de ea, a început să-i trimită pozele la tot felul de castinguri. Şi, în cele din urmă, a fost sunată de o agenţie iar... restul e istorie. „Reîntoarcerea în India m-a făcut să mă reconstruiesc. Văzându-mă afectată, tatăl meu m-a sfătuit să las tot acest bagaj în urmă şi am început să fac toate lucrurile pe care adolescenţii de vârsta mea le făceau: mergeam la petreceri, mă îndrăgosteam, aveam relaţii şi toate m-au ajutat să-mi revin“. După câştigarea trofeului Miss World, paparazzii au început să stea în faţa facultăţii, iar ofertele de a juca în producţii cinematografice nu încetau să apa­ră. Mutarea ei înapoi în S.U.A a venit, însă, cu un preţ prea mare, moartea tatălui ei, perioadă care a dus-o aproape de depresie: „Tocmai mă mutasem în America, eram singură, filmam 11 luni încontinuu, 14 ore pe zi. Sufeream, plân­geam şi am fost confuză mult timp. Toată co­pilăria mea îmi doream să fiu ca tata, voiam să fiu perfectă ca el, voiam să fac ceva important în viaţă. El era bun, sensibil, era totul pentru mine“, se confesează ea într-un interviu.

2017 a fost anul renaşterii emoţionale pen­tru vedeta Quantico. După ce a contactat-o pe Twitter, Nick s-a întâlnit cu Priyanka la pe­trecerea dată după Oscarurile din acel an: „La început am fost şocată de îndrăzneala lui, a ve­nit la mine, m-a luat de mână şi mă tot rotea. Era curajos, încrezător, sigur pe el şi asta m-a atras din prima. Cred că acesta este şi moti­vul pentru care logodna noastră a fost atât de scurtă, aveam încredere în el de la început. Cu el mă simt calmă, protejată“. În 2018, cei doi se căsătoreau într-o ceremonie tradiţională indi­ană, ce a durat o săptămână. Ce-i ţine împre­ună, pe lângă o dragoste ca la Hollywood? „La început mai aveam discuţii contradictorii şi, de câte ori mă enervam, îmi spunea să nu uit niciodată că jucăm în aceeaşi echipă. Mereu îmi spune acest lucru, care mă ajută şi când suntem departe unul de celălalt.“ Întrebată dacă îşi doresc copii, cei doi mai amână puţin planurile, deşi glumesc că şi-ar dori o echipă de cricket: „Momentan, mă ocup de alţi «co­pii», cartea şi noul film. Mi-au trebuit zece ani să-mi construiesc un drum aici şi munca mea de acum e cel mai important lucru“.



Recente pe Ok! Magazine

gabriel cotabita a murit foto facebook jpg
angela similea
FotoJet Hadidele jpg
Maria Obretin aka Constănțeanca din Clanul   Facebook (2) jpg
Bogdan Farcaș   arhiva personală (1) jpg
FotoJet Eva si Demi jpg
Bennifer, Globurile de aur, Profimedia (2) jpg
Gisele Bündchen, Profimedia (1) jpg
Delia Matache în bucătărie pentru clipul piesei Fă ți numărul cu Damian Drăghici   captură (1) png
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
Vărsător, Pixabay jpg
FotoJet Cressida jpg
Imagini inedite cu Shiloh Jolie, Profimedia (2) jpg
iulia vantur colaj facebook jpg
Diana Bulimar și Radu Dumitrache la Power Couple   Antena 1 (1) JPG
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan la târgul de Crăciun foto PR jpg
FotoJet Clooney jpg