Promisiunea sfâşietoare pe care Prinţul William i-a făcut-o Dianei: „Ţi-l voi înapoia atunci când voi fi rege”

Actualizat:
12 william6 jpg jpeg

Prinţul William i-a făcut o promisiune sfâşietoare mamei sale, Prinţesa Diana, cu doar un an înainte ca aceasta să moară într-un accident de maşină.

William şi soţia sa, Kate Middleton, au făcut zile acestea un tur regal prin Caraibe. Călătoria lor este una dintre cele patru care urmează să fie bifate în acest an. Responsabilităţile cuplului au crescut de la plecarea Prinţului Harry şi a lui Meghan Markle şi de la îndepărtarea prinţului Andrew.

Totul s-a schimbat de când Regina a început să aibă probleme de sănătate şi a făcut un pas înapoi de la îndatoririle regale. De aceea se crede că William va deţine un rol mai important în cadrul familiei regale.

Ducele de Cambridge şi-a asigurat locul în linia succesorală în ziua în care s-a născu, fiind primul copil al moştenitorului tronului. Cum viitorul său rol e deja decis, William s-a gândit la deciziile pe care le va lua odată ce va urca pe tron. Una dintre ele a făcut-o pe mama sa să plângă. William, care avea doar 14 ani la acea vreme, i-a promis Dianei că atunci când va fi rege îi va returna titlul de Alteţa Sa Regală, care i-a fost retras după divorţul de Prinţul Charles.

După nunta ei de basm cu Charles la Westminster Abbey, Diana a devenit ASR Prinţesa de Wales. 

Cu toate acestea, nici Charles, nici Diana nu au fost fericiţi în căsnicia lor şi şi-au căutat fericirea în relaţii extraconjugale.  În 1996, la aproape un an după ce Prinţesa de Wales spusese „Am fost trei în acest mariaj, aşa că a fost puţin cam aglomerat", făcând referire la relaţia lui Charles cu Camilla, perechea a divorţat şi Diana a rămas fără titlu.

Potrivit Daily Mirror, regina şi-ar fi dorit ca Diana să-şi păstreze titlul, deoarece era mama viitorului rege, dar Charles nu a fost de acord. Ea a fost de atunci cunoscută doar ca Diana, Prinţesa de Wales. Asta însemna că trebuia să facă reverenţe în faţa fostului ei soţ, a copiilor ei şi a altor membri ai familiei regale.

Diana a fost devastată de această pierdere. Acest lucru a dus la o conversaţie emoţionantă între Prinţesă şi fiul ei. 

Prietenul Dianei, fostul majordom Paul Burrell, susţine că William a promis că îi va restitui titlul. 

În cartea sa „A Royal Duty”, el scrie că tânărul prinţ i-a spus mamei sale: „Nu-ţi face griji, mami, ţi-l voi înapoia în ziua în care voi fi rege”.

Burrell susţine că după ce au avut această discuţie, Diana a început să plângă. Cu toate acestea, William nu îşi poate îndeplini promisiunea, deoarece mama lui a murit într-un accident de maşină după un an, pe 31 august 1997. 

Atât William, cât şi fratele său mai mic, Harry, continuă să onoreze memoria Dianei ,inclusiv prin munca lor, omagiile pe care i le aduc şi amintirile pe care le împărtăşesc copiilor lor.

Anul trecut, fraţii s-au reunit pentru a-i aduce un omagiu mamei lor.  În ziua în care ar fi împlinit 60 de ani, William şi Harry au inaugurat  o statuie în onoarea Prinţesei de Wales, care se află în grădina Palatului Kensington, locul preferat al Dianei.

Într-o declaraţie, William şi Harry au spus: „În fiecare zi ne dorim ca ea să fie încă cu noi, iar speranţa noastră este că această statuie va fi văzută pentru totdeauna ca un simbol al vieţii şi moştenirii ei”.



Recente pe Ok! Magazine

Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg