Royals

Puţini ştiu asta despre Prinţesa Diana. Totul despre fratele pe care nu l-a cunoscut

Puţini ştiu asta despre Prinţesa Diana. Totul despre fratele pe care nu l-a cunoscut

Cu toţii ştim că Diana provenea dintr-o familie numeroasă şi că Harry şi William au două mătuşi şi un unchi din partea mamei lor.

Ceea ce nu se ştie, însă, este că Diana a mai avut un frate, în afară de Charles, Earl Spencer. Potrivit unor documente de familie, regretata Diana a avut un frate mai mare, pe nume John, care s-a născut cu 18 luni înainte ca ea să vină pe lume.

Din păcate, Diana n-a apucat nicicând să-l cunoască pe John, căci acesta a murit la doar câteva ore de la naştere. De aceea, părinţii Dianei şi-au dorit foarte tare ca cea de-a treia lor fată, respectiv Diana, să fie băiat, din moment ce aveau nevoie de un moştenitor al titlului Spencer.

Din fericire, după ce Diana a venit pe lume, la trei ani distanţă, soţii Spencer au primit moştenitorul mult visat: Charles, devenit acum Earl Spencer.