Puţini ştiu că Florin Busuioc are un fiu care s-a luptat cu dependenţa de droguri. Cum arată toţi cei trei copii ai lui?

7 noiembrie, 2018
4 florin jpg jpeg

Evenimentul nefericit care l-a avut în centru pe Busu a scos la iveală mai multe informaţii neştiute despre vedetă, printre care şi faptul că acesta are un fiu din primul mariaj, cu care nu mai păstrează legătura.

Chiar dacă se află în lumina reflectoarelor de foarte multă vreme, fiind atât prezentator de televiziune, cât şi actor, puţini ştiu lucruri despre viaţa privată a acestuia. Ei bine, iată ce informaţii au apărut de-a lungul anilor despre familia sa.

Fiul renegat

image

Florin Busuioc a fost însurat de două ori, iar prima căsătorie a fost cu Marieta, o asistentă medicală din Târgul Mureş. Căsătoria dintre ei a avut loc în 1991, iar din iubirea lor a rezultat un fiu, pe care au decis să-l numească Florin Jr.

Din păcate, mariajul cu Marieta n-a rezistat, de vină ar fi fost infidelităţile vedetei. Divorţul s-a pronunţat în 2008, iar aceasta dată a coincis şi cu ultima oară când Florin Busuioc şi-a văzut fiul.

image

Peste ani, fiul lui Busu a făcut o declaraţie privind relaţia dintre ei, dar şi problemele din viaţa lui. “Mi-a spus să nu-l mai caut niciodată. Am fost pe la mai multe şcoli, aveam absenţe, pierdeam vremea prin baruri, dar într-un astfel de loc am găsit sursa de inspiraţie pentru muzica hip-hop pe care o interpretez. (…) Nu mi-a trimis niciodată un cadou. Nici pensia alimentară nu o trimitea cu lunile. Mă drogam zilnic, înnebuneam, strigam, spărgeam, eram tot timpul nervos. S-a întâmplat să o lovesc pe mama. Am făcut-o din prostie şi teribilism. Tata ştia că mă droghez, dar nu mi-a dat nici un telefon să-mi spună că nu e bine. Când tata m-a sunat şi a zis că vrea să ne vedem a fost cea mai fericită zi din viaţa mea”, a declarat tânărul.

S-a recăsătorit

image

Cel mai probabil, cei mai mulţi dintre voi îl ştiu pe Busu căsătorit şi tată a două fetiţe. Şi aşa este! Când credea că iubirea nu o să mai aibă un loc în viaţa lui, Busu a întâlnit-o pe Lili, femeia care i-a dăruit două fete. Deşi vorbeşte foarte rar despre ele, prezentatorul meteo este tare mândru de Natalia (16) şi Catinca (9 ani).



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg