Rami Malek & Lucy Boynton, noul cuplu de aur de la Hollywood?

7 ianuarie, 2019
1 rami malek lucy gettyimages 1078574230 jpg jpeg

El a făcut un rol magnific în filmul „Bohemian Rhapsody“ şi tocmai ce a fost recompensat cu un Glob de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă. Ea este muza lui… Este vorba despre actorul de origine egipteană Rami Malek, în vârstă de 37 de ani, şi despre cea care a interpretat-o destul de bine pe iubita din tinereţe a legendarului Freddie Mercury, Mary Austin. 

O ştiţi, femeia cu care superstarul rock se logodise în ciuda faptului că el iubea bărbaţii. Este vorba de tânăra actriţă britanică Lucy Boynton, în vârstă de 24 de ani. Ei bine, mult mai interesant este că cei doi n-au fost iubiţi doar în film, ci şi-au continuat relaţia în afara lui, semn că această peliculă minunată a însemnat naşterea unei frumoase poveşti de iubire. Idila lor este confirmată, prin apropierea celor doi la evenimentele publice, chiar dacă nici Rami, nici Lucy n-au vorbit până acum despre cum a început relaţia lor, însă surse apropiate celor doi actori susţin că cei doi s-au îndrăgostit chiar la filmările pentru Bohemian Rhapsody. În noiembrie, cei doi s-au afişat în mod oficial ca pereche tânără şi frumoasă la gala Governors Awards, care a avut loc în Los Angeles, deşi festivalul întâlnirilor lor amoroase durează de ceva vreme pe străzile din L.A.

image

Se spune că Rami şi Lucy au început să iasă împreună din luna aprilie, iar actorul care s-a făcut cunoscut cu rolul din serialul „Mr. Robot“ este îndrăgostit până peste cap de blondina semi cunoscută, pentru care rolul din „Bohemian Rhapsody“ este cel mai mare de până acum. „S-au întâlnit la filmările pentru «Bohemian Rhapsody». Rami o adoră şi a vizitat-o mereu la reşedinţa ei din Londra“, a declarat un apropiat al starului.

Nu este prima dată când Rami se îndrăgosteşte de o colegă de muncă. S-a mai întâmplat şi la filmările pentru „Mr. Robot“, acolo unde acesta a pus ochii pe Portia Doubleday (30) şi cu care s-a iubit până în 2017. Aceasta o juca în serial pe Angela Moss, prietena din copilărie a personajului lui Malek, hackerul Elliot Alderson.

Cumva, acesta a ajuns un tipar pentru simpaticul Rami: se iubeşte în realitate cu femeile pentru care, în filme, are doar sentimente platonice.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG