News

Răsturnare de situaţie în cazul morţii lui Răzvan Ciobanu. Ce au decis anchetatorii cu privire la maşina condusă de designer

Răsturnare de situaţie în cazul morţii lui Răzvan Ciobanu. Ce au decis anchetatorii cu privire la maşina condusă de designer

La aproape o lună de la accidentul rutier petrecut pe DN 226 Năvodari – Săcele, în urma căruia designerul Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa, încă există multe detalii nedescifrate.

Dat fiind misterul din jurul morţii designerului, anchetatorii au fost nevoiţi să ia o decizie fără precedent. Cum bordul electric al autoturismului condus de Răzvan Ciobanu, un Range Rover, ar oferi toate detaliile necesare aflării cauzei accidentului, acesta urmează să fie atent analizat de specialişti din America.

Potrivit mai multor surse, ”cutia neagră” a maşinii a ajuns în SUA, în laboratoarele firmei producătoare, pentru ca o echipă specializată să descifreze toate datele captate de senzorii autovehiculului. Acesta ar putea scoate la iveală toate detalii neştiute până acum de anchetatori, precum viteza cu exactitate înainte de impact, de câte ori s-a răsturnat şi din ce cauză.

Ba mai mult, în urma acestei analize, se vor analiza şi senzorii scaunelor şi airbagurilor, astfel se va şti dacă a mai fost cineva în maşină ori dacă maşina a fost acroşată de alt autoturism înainte de a ieşi pe drum şi de a rula pe câmp. Îniţial, bordul electric ajunsese la reprezentanţa Range Rover din Bucureşti, însă aceştia au decis să-l trimită în America pentru o analiză cât mai completă.