Recunoaşteţi personajul? E o cunoscută prezentatoare TV. “Eram uşor rubensiană şi cu o claie de păr în cap”

Actualizat:
1 marina1 jpg jpeg

A vrut să se facă inginer, dar a ajuns să prezinte emisiuni la TV. Atunci avea cu câteva kilograme mai mult, acum afişează o siluetă trasă prin inel, semn că Marina Almăşan a reuşit să depăşească frumos trecerea anilor.  Ba mai mult, a reuşit să îşi păstreze şi simţul umorului.

“Acum vreo 35 de ani, pe vremea asta, eram în examene, la facultate. Mă pregăteam să devin economist, să organizez ( şi eventual, sa conduc!) marile întreprinderi ale ţării! Profesorii mei îşi puseseră speranţele în mine şi erau tare mândri şi de notele mele de 10, şi de examentul de cercetător ştiinţific în economie, pe care l-am susţinut cu brio, după primii doi ani de stagiu in producţie. După care a venit Revoluţia şi...praful s-a ales de speranţele lor!

Nu şi de visurile mele, căci eu mi-am dorit dintotdeauna să fiu jurnalist, ca tata. N-am sperat eu să ajung chiar “pe sticlă”, dar..te joci cu conjuncturile?!?

Una peste alta, după cum vedeţi, aveam faţă de tocilară ( ceea ce...şi eram!), eram uşor rubensiană şi cu o claie de păr în cap, ceea ce nu era, de fapt , decât iluzia optică, oferită de coafura “permanent”, în vogă în anii ‘80! Ei, hai, vă las să vă amuzaţi”, povesteşte Marina.



Recente pe Ok! Magazine

Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg