Marilyn Monroe & Frank Sinatra, o aventură otrăvitoare

17 octombrie, 2016
marilyn frank png

Sunt voci convinse că sex-simbolul etern şi cel considerat a fi unul dintre cei mai populari artişti ai secolului XX ar fi fost făcuţi unul pentru celălalt. N-a fost vorba despre dragoste, nici de vreo pasiune neînţeleasă, ci mai degrabă de o aventură perversă, mai satisfăcătoare decât un mariaj.

Legături primejdioase. Marilyn şi Frank Sinatra la o petrecere care a avut loc la reşedinţa artistului, Cal-Neva, în 1960.

Chiar în timpul unui ma­riaj, cu marea lui iubire Ava Gardner, a cunoscut-o Frank Sinatra pe strălu­citoarea Marilyn Mon­roe, şi anume în 1954. Însă nu ştim dacă s-a consumat ceva încă de pe-atunci, cei doi iu­bindu-se în mod oficial în anul 1961, cu un an înainte de moartea divei. Dar Sinatra a fost cât se poate de toxic pentru actriţa atât de avi­dă de afecţiune. Asta pentru că, cu puţin timp înainte de moartea ei misterioasă la 36 de ani, Frank a împărţit patul cu ea, i-a dat sfaturi în carieră, dar a fost, oarecum, şi peştele ei, pa­sând-o ca pe o prăjitură delicioasă amicilor lui pe care voia să îi impresioneze. Iar printre aceşti amici se numără şi nume du­bioase, ale mahărilor din Mafia, Lucky Luciano sau Sam Gi­ancana, dar şi unele bine­cunoscute în legătură cu Marilyn, celebrii fraţi Jack şi Bobby Kennedy.

„S-au folosit unul de altul în mod frecvent şi fără remuşcări. Dar a fost şi o afecţiune re­ală între ei. Frank şi Ma­rilyn au fost cu adevărat îndrăgostiţi unul de altul, dar nu într-un mod tradiţional. El o pasa şi prietenilor lui influenţi, iar ei nu părea că-i pasă cu cine se culcă. Ea adora influenţa lui Frank şi faptul că îi făcea cunoştinţă cu bărbaţi bogaţi şi puternici. Iar lui îi plăcea că o are la dispoziţie pe cea mai sexy femeie din lume“, îşi aminteşte prietenul lor comun, actorul Peter Lawford, fostul soţ al Patriciei Kennedy.

Înţelegerea celor două staruri avea şi mo­mente de prietenie sinceră. Când ea era de­primată şi avea gânduri suicidale din cauza relaţiilor romantice eşuate, Frank era acolo cu un umăr pe care MM putea plânge. Când astfel de sentimente îl copleşeau chiar şi pe cântăreţul cu 11 ani mai în vârstă, în special din cauza divorţului de Ava Gardner, Monroe ştia cum să-l consoleze. Cu toate acestea, acelaşi Peter Lawford care a decedat în anul 1984 îşi amintea că Frank profita de labilitatea actriţei, contro­lând-o într-un mod foarte crud. Avea şi anumiţi aşi în mânecă: o păcălea pe divă să pozeze în ipostaze peni­bile şi apoi păstra pozele şi le folosea s-o şantajeze atunci când aceasta devenea in­comodă.

Un episod vorbeşte cât se poate de bine despre felul în care o folosea ar­tistul. Sinatra a dus-o pe Marilyn cu avionul personal la Cal Neva Lodge & Casino, resort care îi aparţinea, într-un moment în care diva ecranului ajunsese o epavă din punct de vedere emoţional. Tocmai fusese concedi­ată de studiourile 20th Century-Fox, în mijlo­cul filmărilor pentru filmul Something’s Got to Give, iar Bobby Kennedy, cel pe care spera să îl ia de bărbat, îi dăduse papucii. Insensibilul Si­natra avea, însă, planurile lui, căci el îi aranjase lui Monroe o întâlnire cu finalizare sexuală în compania „naşului“ Sam Giancana. Câteva zile mai târziu, pe 5 august 1962, blonda era găsită moartă, zăcând dezbrăcată în patul ei, cu faţa în jos şi cu mâna pe telefon, lângă o sticluţă goală de barbiturice, în reşedinţa ei din Los Angeles.

Cauza oficială a morţii a fost considerată a fi sinuciderea, însă multe voci sunt de pă­rere că blonda a fost omorâtă, de fapt, pentru a-i proteja pe fraţii Kennedy. Să aibă asta le­gătură cu faptul că, în weekendul petrecut la reşedinţa lui Sinatra, Marilyn a tot ameninţat că va organiza o conferinţă de presă în care va expune adevăratele feţe ale lui JFK şi Bobby?

image

Tot Lawford mărturiseşte că manipula­torul Sinatra a fost devastat când a auzit de dispariţia actriţei. „A fost chinuit de vină şi de tristeţe. Simţea că a dezamăgit-o în acel we­ekend şi că a ajutat-o, în acest fel, să-şi sape groapa. Dar asta a fost, până la urmă, relaţia lui cu ea: otravă. De aceea Joe DiMaggio (n.r. fostul soţ al lui Marilyn) ne-a interzis tuturor să venim la înmormântarea ei.“

foto: getty images



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg