Phil Collins – „Încă n-am murit!“

Este declaraţia tranşantă a unui artist pensionat mult prea devreme. Nici muzica sa, nici pasiunea lui pentru femei n-a amorţit. Iar acum se reîntoarce în showbiz cu o autobiografie extrem de sinceră, „I’m Not Dead Yet“, şi cu un turneu european omonim.

E pe lista celor mai buni creatori de melodii de dragoste: „In the Air Tonight“, „One More Night“, „Two Hearts“, „Against All Odds“, „ Groovy Kind Of Love “, „I Wish It Would Rain Down“, „We Fly To Close“, „Can’t Stop Loving You“, „True Colors“. Câţi au iubit, au suspinat şi s-au îmbrăţişat pe muzica lui! Şi când te gândeşti că nimeni nu-l vedea, la început, mai mult decât un toboşar talentat!

Şi asta pentru că povestea lui de dragoste cu muzica a început la vârsta de cinci ani, când a primit de la părinţii lui un set de tobe. Evident că soţilor June şi Philip Collins nu le-a fost uşor să trăiască în casă cu un vajnic toboşar, încurajat pe deplin de un unchi care i-a confecţionat, după doar un an, primul set de tobe performante. Dar cum mama trăia deja înconjurată de artişti, fiind agent de teatru, s-a gândit că n-ar fi rău să investească în pasiunea copilului său. Cât despre tată, care făcea bani buni întocmind poliţe de asigurare, îi creştea inima văzându-şi fiul apărând, după câţiva ani, pe la diverse emisiuni de radio şi televiziune.

La 14 ani, Philip David Charles Collins din Chiswick, Hounslow, era deja o mică vedetă – dar nu ştia încă notele muzicale! Ceea ce aveau să corecteze anii petrecuţi la şcoala de muzică Barbara Speake. Ritmul, însă, avea să şi-l perfecţioneze în orele în care asculta pe repeat cântecele formaţiei Beatles. Era nelipsit de la concertele trupei şi, în ’70, chiar şi-a exersat în public talentul la tobe pe melodia lui George Harrison, „The Art of Dying“ – pentru ca 40 de ani mai târziu, Collins să-i reorchestreze câteva piese, fiind nominalizat pe CD-ul lui Harrison lansat în 2000!

Pe lângă muzică, Phil se visa şi model sau actor şi chiar a primit un rol într-o producţie numită „Oliver“ – ceea ce i-a atras atenţia unei colege de la cursurile de artă dramatică, Andrea Bertorelli, care avea să-i devină iubită mai târziu.

Dar după un casting ratat pentru „Romeo şi Julieta“, s-a întors la ceea ce ştia să facă mai bine. Înfiinţase deja o trupă, The Real Thing, după care trecuse la The Freehold, care i-au dat mână liberă şi pe parte de compoziţie. Aşa a apărut prima sa piesă, „Lying, Crying, Dying“. Şi, tot în ’70, s-a alăturat trupei Genesis, după ce a răspuns unui anunţ din „Melody Maker“, în care grupul solicita „un toboşar sensibil pentru muzica acustică şi un chitarist pentru chitară cu 12 coarde“.

Audiţia a avut loc în casa lui Peter Gabriel, liderul Genesis, unde cei care aşteptau să intre la interviu exersau piese de pe al doilea album al trupei, „Trespass“ (1970). Collins, care ajunsese destul de devreme, a ascultat celelalte audiţii şi a memorat piesele înainte să-i vină rândul, astfel că a reuşit să facă o impresie bună şi să câştige audiţia. Deşi rolul său era de toboşar şi, doar ocazional, vocalist secundar, în primii cinci ani a cântat de două ori ca solist al trupei, pe piesele „For Absent Friends“ şi „More Fool Me“.

Genesis, 1972: toboşarul Phil Collins, chitaristul Mike Rutherford, clăparul şi chitaristulTony Banks, vocalistul Peter Gabriel şi toboşarul Steve Hackett.

După plecarea lui Peter Gabriel din trupă, formaţia a încercat înlocuirea lui cu un alt nume, dar în lipsa unor propuneri viabile, Phil Collins i-a luat locul. Ce-i drept, la cei 168 cm ai săi înălţime şi cu începutul său de chelie, nu era tocmai cea mai fericită imagine de trupă. Dar lucrurile au funcţionat în favoarea lor, iar primul album lansat în această formulă, „A Trick of The Tail“ (1976), a ajuns în American Top 40 şi pe locul 3 în clasamentele din Marea Britanie.

Phil Collins şi Andrea Bertorelli, împreună cu fiica acesteia

Aşa se face că, în timp ce se afla în turneu, Collins a reîntâlnit-o în Vancouver pe iubita lui din adolescenţă, Andrea Bertorelli, care între timp se mutase în Canada cu familia şi avea deja o fetiţă de trei ani în urma unei aventuri trăite la vârsta de 20 de ani. Cei doi au reluat legătura şi au ajuns la scurt timp la altar, Andrea rămânând gravidă cu fiul lor, Simon. Din păcate, mariajul lor n-a durat decât cinci ani, motivul fiind, pare-se, pasiunea pe care Collins o făcuse pentru americanca Jill Tavelman. Pe ea, n-a luat-o imediat de soţie, ci după patru ani, iar părinţi au devenit abia în 1989, când s-a născut Lily Collins – cea care astăzi e pe lista tinerilor actori de la Hollywood şi care spune că „Tata nu mi-a deschis nicio uşă, n-a dat niciun telefon să mă ajute!“.

Cu Jill şi Lily Collins, în 2009

Genesis, 1983: alături de Mike Rutherford şi Tony Banks

Între timp, Phil nu se mai mulţumea doar cu Genesis şi cocheta cu jazz-ul, cântând împreună cu Brand X, cu care a plecat şi în turneu cu albumul „Unorthodox Behaviour“. Iar cariera solo, începută în 1981, începea să prindă contur cu piese ca „Hello, I Must Be Going!“ , „Face Value“ ori „Something’s Going On“, piesa compusă pentru Anni-Frid Lyngstad, fostă membră a trupei ABBA.

În ’84, a primit Premiul Grammy pentru piesa „Against All Odds“, aflată pe coloana sonoră a filmului omonim, nominalizat la Oscar.

Iar după prestaţia ca baterist alături de Jimmy Page şi Robert Plant, la Led Zeppelin Reunion, şi lansarea hiturilor „I Wish It Would Rain“ (cu Eric Clapton la chitară), „Do You Remember“ şi „Another Day in Paradise“, Phil Collins a fost perceput ca artist de sine stătător.

De altfel, ruptura de Genesis din 1998 era demult anticipată. La fel şi divorţul din 1996, care venea la doi ani după ce britanicul începuse o relaţie cu elveţianca Orianne Cevey, care lucra ca translator în timpul turneului său din 1994.

24 iulie 1999, ziua în care s-a căsătorit cu Orianne.

Pentru ea, Collins a plătit 17 milioane de lire sterline la divorţ şi a dat Anglia pe Elveţia. Acolo, în cel mai ozonat aer din Alpi, a crezut că poate avea parte de-o pensionare liniştită, alături de ea şi de băieţii lor, Nicholas (14) şi Matthew (11), pentru care a şi renunţat la carieră în 2011.

Alături de soţia Orianne şi de cei doi fii ai lor, Nic şi Matt.

„Nu mi-am văzut copiii crescând, am pierdut bucuria de a-i vedea plângând, râzând şi deschizându-şi cadourile de Crăciun. Nu i-am însoţit la şcoală, nu am vorbit cu profesorul lor, nu m-am jucat cu ei. Cineva îmi spunea că ar trebui să fiu mândru că am vândut peste 250 de milioane de discuri. Ei, şi? Am fugit după glorie şi la ce mi-a folosit?! Ce mi-au dat banii şi faima în schimbul unei vieţi personale?“, spunea el în ziua retragerii.

De fapt, nu doar durerea de a nu-şi vedea copiii crescând l-a făcut să se retragă. „Am îmbătrânit urât şi corpul meu mi-a zis: «Opreşte-te!». Întâi am început să nu mai aud bine cu o ureche, apoi braţul de la mâna dreaptă nu mai răspundea la comenzi. Adevărul e că, după câteva show-uri, în care m-am limitat la a cânta vechi piese soul, m-am hotărât să sting motoarele. Dar încet, cultivându-mi iluzia că astfel voi suferi mai puţin. Este înfiorătoare retragerea de pe scenă!“.

Atât de înfiorătoare, încât britanicul n-a ştiut cum să managerieze trecerea de la statutul de star la cel de părinte. „Întâi începi să bei alcool, apoi începi să bei prea mult alcool – apoi, din punct de vedere fizic, alcoolul te răneşte. Pe mine, aproape m-a ucis“, a dezvăluit el într-un interviu pentru „The New York Times“ – ceea ce ne furnizează şi motivul pentru care Orianne l-a părăsit zgomotos în 2008, cerându-i 24,5 milioane de lire sterline şi fugind cu băieţii în Miami, unde s-a recăsătorit cu un bancher.

Anul trecut, după o cură de dezintoxicare serioasă, Collins şi-a amenajat un studio de înregistrări în reşedinţa sa din Miami, aproape de Orianne – între timp divorţată şi în scandal cu bancherul, care a profitat de perioada în care ea lua calmante după o operaţie grea la coloană pentru a-i sustrage „cu semnătură“ casa din Miami cumpărată din banii primiţi în 2008. „N-ar fi trebuit niciodată să ne despărţim“, spune ea cu regret despre Phil, pe care l-a reprimit în viaţa ei cu braţele deschise şi cu care trăieşte din nou ca o familie. „Suntem atât apropiaţi, încât nu contează dacă suntem sau nu căsătoriţi. Ne vom recăsători, însă, cu siguranţă la un moment dat“.