Stela Popescu, despre bărbatul vieţii ei: „Sincer, de-abia aştept să mă îmbrăţişeze pentru eternitate”

23 noiembrie, 2017
Stela Popescu Maximilian jpeg

Puiu Maximilian a fost cea mai mare iubire a ei. Atât de mare încât şi-a lăsat primul soţ pentru a-l urma.

image

Stela Popescu era căsătorită de opt ani cu regizorul Dan Puican, când şi-a întâlnit marea iubire a vieţii ei, pe cunoscutul textier Puiu Maximilian. După câteva săptămâni de relaţie cu Maximilian, şi-a părăsit partenerul de viaţă oficial, în ciuda rugăminţilor lui de a-i mai da o şansă. Omul de teatru a făcut tot posibilul să se împace cu soţia lui, dar Stela Popescu era deja “vrăjită” de sufletul ei pereche. După ani de zile de la decesul regretatului textier, partenera de scenă a lui Alexandru Arşinel încă suferea după iubirea pierdută.

Într-un interviu oferit celor de la Acasă TV, Stela Popescu mărturisea că "Între noi a fost mai mult decât o căsătorie". "Ştiu că se spune de suflete pereche , dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea devreme. Lucra dimineaţa, la 6.30 îi duceam cafeaua şi nu mai intram acolo să-l întrerup".

Cu lacrimi în ochi, marea actriţă rememora pentru emisiunea "Doamne de poveste", cum s-a îndrăgostit într-o clipă de bărbatul pe care îl alinta "Puişor" şi cum a renunţat la o căsătorie de opt ani pentru a fi cu el. "Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om (n.r. Puiu Maximilian) mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel", îşi amintea ea.

image image

Cu lacrimi în ochi, actriţa a vorbit şi despre momentul în care şi-a pierdut jumătatea: "Am o prietenă care a venit să mă încurajeze după ce s-a prăpădit Puiu. Ştii, plecarea părinţilor vine cumva în normalitate, după copii. Tragic e când moare copilul şi trăiesc părinţii. Moartea unui bărbat în putere care înoată 10 km pe zi, care scria zilnic, care avea talent e o tragedie. Şi a venit prietena mea şi îi zic lasă că viaţa şterge, dar ea mi-a zis: "Nu, viaţa calcă". Îţi dai seama ce diferenţă. Durerea aia nu pleacă niciodată din tine. El mi-a lipsit din clipa în care a dispărut nu numai ca soţ, a dispărut ca scop, nu ştiu cum să spun, şi, din clipa în care a dispărut el, totul s-a schimbat."

"Ca iubit era un bărbat pudic, delicat. Îmi spunea "te iubesc" din privire. Lucrurile astea îmi e greu să le spun…Îmi spunea: "Tu eşti norocul meu!"(...) "Decât să moară, mai bine se încurca cu una de 20 de ani şi pleca în lume. Aş fi acceptat. Pentru el aş fi acceptat acest lucru".

“Şi acum când mă uit la poze cu mine şi cu Puiu, mă podidesc lacrimile, dar îmi şi dau seama cât de norocoasă am fost. Nu toţi au şansa să întâlnească dragostea absolută, mai presus de cuvinte, bariere şi interese. Eu chiar pot să spun că Puiu este sufletul meu pereche şi că l-am iubit de când l-am văzut prima oară. (...) Sincer, abia aştept să mă îmbrăţişeze Puiu pentru eternitate. Îmi este greu fără el”, a spus actriţa pentru WOWbiz.ro, acum ceva vreme.



Recente pe Ok! Magazine

Andreea Marin Gala jpg
meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg