Anamaria Ferentz: ”După ce stai în California, greu te mai obişnuieşti în altă parte”

M-am bucurat s-o revăd atât de curând la ea acasă şi să ne plimbăm îm­preună cu Su­pai, căţelul ei, pe faimoasa plajă Paradise Cove din Malibu. Am profitat de soare şi am scos costumele de baie la defilare, dar ne-am aşezat şi pe şezlongurile de pe nisip şi am povestit despre câte s-au mai întâmplat de la începutul anului încoace. Şi Anamaria Ferentz (42) chiar are veşti noi!

De-abia ne-am văzut în decembrie, iar acum am venit la tine acasă. Daaaa!

Doar că nu în Chicago, aşa cum mi-ai spus data trecută, ci în Los Angeles.

M-am întors la Chicago, după care am hotărât că îmi place mai mult la căldură şi m-am întors în California. Să ştii că, după ce stai în California, este foarte greu să te mai obişnuieşti în altă parte. (

)

Şi atunci cum de nu l-ai convins pe Steven, iubitul tău, să se mute în California?

N-are cum. Munca lui este acolo şi e o mun­că construită de foarte mulţi ani şi n-are cum să se mute aici doar pentru un tărâm însorit. Pe mine, însă, nu mă ţine nimic nicăieri. Poate într-o zi mă va ţine, dar deocamdată nu sunt de înrădăcinat.

Nu te ţine nici măcar o mare dragoste?

Încă am o mare dragoste, că dragostea ştii cum e, nu se termină într-o secundă. Dragos­tea e acolo, dar locul meu nu e acolo.

Şi-atunci ce faci?

Ce am făcut şi până acum, naveta, face şi el naveta, că e mai bine să vină el în vacanţă. Şi om vedea.

Tocmai când părea că lucrurile se aşază şi că tu te-ai aşezat...

Măi, eu vreau să mă aşez.

Dar la cald!

O să mă aşez la căldură, din toate punctele de vedere. Vreau să fie cald şi bine şi înăuntru, şi afară. Nu este încă. Dar îmi doresc în conti­nuare o familie şi să mă aşez la casa mea, dar poate nu este momentul, poate nu este omul, nu ştiu.

Poate că Steve a fost atât de stresat că a stat cu Supai o lună, cât ai fost tu în România, încât ţi-a zis: „Ia-ţi câinele şi lasă-mă!“.

O, nu! I-a plăcut atât de mult să stea cu el, chiar mi-a şi spus: „Nu există câine mai cuminte decât Su­pai“, mai ales că el n-avea timp să aibă grijă de un câine, că era tot timpul ple­cat. Nu, Steve abia mă aştepta aca­să! Doar că în viaţă trebuie să iei nişte hotărâri şi să faci ce e mai bine pentru tine. N-ai cum să-l faci pe al­tul fericit dacă tu nu eşti. Şi, evident, dacă aş fi fost fe­ricită în Chicago, rămâneam în Chicago. Dar nu este ăsta adevărul şi atunci m-am întors unde îmi este cel mai bine, şi anume aici, în California. Îmi place mult verdeaţa de aici, florile, natura. Iar aici pot să mă dezvolt din toate punctele de vedere. Chicago nu este oraşul în care mi-aş dori să trăiesc.

Atunci spune-mi, de când nu ne-am văzut, ce ai mai făcut?

Cum m-am întors din România, am avut două spectacole la New York, după care am avut unul în Chicago de Valentine’s Day, înain­te de-a pleca de acolo. Apoi, în Palm Springs, de Paşte. Culmea, niciodată în România n-am cântat în ziua de Paşte, dar pentru că aici ma­joritatea e departe de casă, am acceptat invita­ţia şi a fost un spectacol cum n-am mai văzut, ziceai că e Revelionul!

Le-am cântat de toate, de la muzică dance până la folclor, greceşti, sârbeşti. Toată lumea a dansat şi am simţit că eram ca într-o mare familie. Apoi, fără să-mi placă neapărat să alerg, am alergat toţi cei 42 de kilometri ai maratonului din L.A., pentru fundaţia Hospice of Hope, care are gri­jă de copiii din România cu boli rare şi grave.

Te-ai întors şi la şcoala de muzică, la elevii tăi care tot îţi spuneau: „Hai, vino înapoi!“?

(

) Copiii încă îmi scriu pe Instagram şi pe Facebook că le e dor de mine, dar nu m-am întors acolo, pentru că este în sudul Orange County-ului, mai departe de unde stau eu, la sud-est de L.A. Dar continuu să colaborez cu Music Vault Academy, cu ei o să fac proiecte muzicale şi alte proiecte frumoase, dar încă nu m-am întors ca profesoară.

Dintre românii cunoscuţi stabiliţi aici, cu cine te vezi frecvent?

M-am întâlnit cu Tudor Petruţ pentru un in­terviu pentru Arca TV, un post pentru românii de pretutindeni. Cu Monica Gabor mă mai văd, mai depănăm amintiri, mai mâncăm o ciorbă – gătită de ea, bineînţeles! La Chicago găteam în fiecare zi, în California nu. (

) Monica îl iubeşte mult pe Supai şi îi spune „Caramel“, că are culoare de caramel. Am fost şi i-am văzut pe cei de la 3reiSudEst – am copilărit cu ei la Năvodari. L-am întâlnit şi pe Connect-R la un concert din luna mai, într-un club mare din New York, unde am fost invitată şi cânt şi eu hituri de-ale trupei Demmo, dar şi piese de-ale mele, ca solist...

În perioada asta, sunt tot felul de festivaluri de mâncare şi de băuturi în L.A. şi ştiu că şi tu participi des la astfel de evenimente.

Tot timpul sunt festivaluri. Eu am deja în plan unul în octombrie, când voi cânta în Atlanta, iar în Florida, tot în perioada respec­tivă, sunt alte festivaluri. Aici, în California, a fost unul în mai, dar tocmai când am fost eu plecată. Iarăşi, pe 20 mai, a fost şi unul la New York, dar aveam alt angajament. Am luat un casting şi trebuie să văd...

Un casting?

Da, mă mai duc şi la castinguri. Nu mă du­ceam, dar am zis să văd cum e ca experienţă, în primul rând. Eu am făcut facultatea de ac­torie, deci am noţiunile potrivite, dar nu m-a tentat niciodată să stau la cozi la castinguri.

Şi ai luat castingul la ce?

E mai mult un produs pe YouTube, un TV show şi se filmează undeva la o piscină.

Corpul te recomandă!

Da. (

) Experienţa frumoasă pe care am avut-o este că am luat castingul pentru emi­siunea lui Alec Baldwin,

, un show cu doi concurenţi care trebuie să ghicească cuvântul sau expresia pe care au scris-o cei şase juraţi VIP pe foaie. Ei m-au ales de pe un site de castinguri, după fotografie. Apoi m-au sunat şi mi-au cerut un mic video cu prezen­tarea mea şi cu ce consider eu că este amu­zant. Le-a plăcut foarte mult de mine şi au vrut să mă ia în această emisiune. Din păcate, cum nu sunt americancă şi nici nu sunt cres­cută aici, am nişte lacune lingvistice, în sen­sul că sunt atât de multe cuvinte şi expresii, glume şi sensuri pe care eu nu le ştiu, nu le simt subtilitatea, încât nu am reuşit să merg mai departe în emisiune, doar din acest motiv. Ei îmi spuneau un cuvânt, iar eu trebuia să fac o legătură amuzantă, care nu era chiar ceea ce aşteptau ei. Dar a fost foarte interesant ca experienţă şi le-a plăcut prezenţa mea.

De imobiliare te mai ocupi?

Ştii cum este cu imobiliarele? În fiecare stat trebuie să dai un alt examen, pentru că fie­care stat are legile lui şi trebuie să ai licenţa statului respectiv. Deci ar trebui să o iau de la capăt, îmi ia timp şi nu ştiu dacă mai ţin să fac asta. E-adevărat că din imobiliare am câştigat bani, la un moment dat, dar acum am alte pla­nuri, care au de-a face cu copiii şi cu persoa­nele cu probleme speciale.

 că trebuie să-ţi plătească şi facturile...

Tocmai de-aia lucrez la un plan care să-mi asigure şi un venit. Deci să mă pot împlini su­fleteşte, dar să pot să şi trăiesc, totuşi. (

)

Că tot vorbim despre asta, lumea vrea să ştie: Anamaria Ferentz trăieşte bine în SUA?

Descrie ce înseamnă „bine“ pentru cei care vor să afle asta.

Ai grija zilei de mâine sau ai facturile la zi?

Am facturile la zi, mulţumesc lui Dumnezeu! Nu există om fără griji şi încerc pe cât posibil să mă balansez spiritual astfel încât chestia asta cu ziua de mâine să nu mai existe, să ajung să trăiesc ziua de azi complet. Vreau să trăiesc prezentul şi zilnic îmi propun să fac lucruri tot mai bune şi pe care nu le-am făcut ieri.

Ai prieteni aici?

Am grupuri diferite de prieteni. Am un grup cu care merg la hiking, am un grup cu care fac activităţi sportive, spirituale, yoga; alte gru­puri sunt mai mult cu familişti şi avem altfel de activităţi sau mă întâlnesc cu doamnele şi ieşim la un SPA, la o cafea. Am prieteni pentru fiecare situaţie şi sunt oameni de calitate.

Unde ieşiţi?

Mai mult în natură, la un brunch, la un film, la The Grove, un mall în aer liber – majorita­tea mall-urilor sunt afară, dar The Grove este spectaculos, cu fântâni arteziene, cu alei unde lumea îşi plimbă copiii şi câinii, cu magazine frumoase, cu restaurante bune, poţi merge şi la film. Mai este şi West Century City, tot afară. Apoi, Rodeo Drive, dacă vrei să vezi magazi­ne spectaculoase în care nu intri. Sau, după buget, dacă poţi, intri!

Tot acolo este o grădină frumoasă între hotelul Montage şi Le Bouchon, unde poţi lua o cafea, o prăjitură...

Dar aici, pe plajă, vii des?

Mai merg la plajă, că îi place lui Supai. Eu nu mă înnebunesc aşa cu plaja. Am zis că mi-aş lua o casă pe plajă doar pentru Supai şi pentru mama. Eu, în aproape cinci ani de California, dacă am fost de zece ori la plajă! Am trăit la Năvodari, am crescut acolo, dar vara mă du­ceam la ţară, mă jucam cu copiii în ţărână, nu stăteam la mare. Îmi place mai mult natura, mă atrage mai mult verdele. Şi îmi place la ne­bunie duminica! Pentru mine, e cea mai fru­moasă zi, poate şi pentru că m-am născut du­minica, dar şi pentru că este dedicată familiei, iar pentru mine e ziua în care stau cu căţelul.

Dar dacă vrei să-ţi cumperi ceva?

Sunt atâtea magazine, Doamne, pentru toa­te bugetele! Aici nu trebuie să fii bogat ca să-ţi iei lucruri frumoase, interesante şi de calitate. Le poţi schimba de câte ori vrei tu.

Eşti shopaholică?

Nu. Dar Supai este, că mă trage în toate ma­gazinele! (

) Nu ştiu de ce, jur, dacă îl iau cu mine, ia toate magazinele la rând! Îi plac oa­menii şi cred că de-aia vrea să intre. Dar dacă am un eveniment, îmi pot lua pe loc tot ce am nevoie. Să zicem că vreau o rochie roşie, mă duc şi-mi cumpăr, sigur o găsesc! Şi reduce­rile sunt reduceri! De exemplu, de la 60 de dolari la 3 dolari. Asta înseamnă sale! Deci eu nu dau toţi banii pe haine. Plus că aici lumea e mai lejeră, poţi să umbli în papuci, n-ai trea­bă, nu-ţi caută nimeni eticheta de la spate şi nu pune nimeni mai mult preţ pe tine dacă ai ceva de firmă. Am învăţat multe de aici. Prima oară când am m-am mutat în L.A. am stat în Beverly Hills, unde vreo 90% dintre locuitori sunt evrei iranieni. De la ei am învăţat că nu eşti deştept dacă dai preţul întreg pe mobilă, pe o haină, pe orice, deştept e cel care merge la magazinele cu discount.

Ştiindu-te vegetariană, sigur ştii şi localurile unde se mănâncă bio.

Toate restaurantele de aici au acum şi me­niu pentru vegetarieni, pentru că patronii vor să atragă cât mai mulţi clienţi. Dar sunt şi ma­gazine speciale pentru aşa ceva, Native Foods, de exemplu. Sunt chiar şi patiserii vegane! Eu nu sunt vegană total, pentru că mai mănânc şi feluri trase în unt, dar acasă mi-am luat un unt din cocos şi caju. Are aceeaşi consistenţă, acelaşi gust, e extraordinar şi cu ăla gătesc, e bun pentru orice. Aici nu există „nu pot să fiu vegan“, pentru că ţi se oferă posibilitatea.

Oricum, dacă e ceva ce are California bun şi constant e soarele. Cum va arăta vara ta?

Dacă ar fi după sufletul meu zglobiu, vara ar fi plină de vacanţe, dar voi avea o vară pli­nă, în câmpul de muncii, căci vreau să pun la punct proiectele pe care le am. Doar că eu întotdeauna vorbesc despre proiecte abia după ce se îndeplinesc, pentru că altfel nu ies. N-ai văzut, dacă ţi-am zis: „O, sunt feri­cită, am prieten la Chicago“, acum na, că nu mai sunt la Chicago! Aşa că mai bine mai aş­tept. (

)